Doxologia

Cuvinte duhovnicești

Fericiți sunt cei ce aduc neîncetat cinste Maicii Domnului!

Fericiți și de trei ori fericiți sunt creștinii aceia din casa cărora nu lipsește icoana Maicii...

Omule, toate câte ai primit de la Dumnezeu, împrumut ți s-au dat!

Omule, până ce ești în priveliștea vieții acesteia, până ce târgul nu s-a risipit, cumpără-ți cu...

Postul ne aduce aminte de Cerul pe care îl purtăm în noi

Negreșit, pentru a ne aminti că măcar de suntem făcuți din pământ, nu pământul ne-a făcut, căci și...

Postul înseamnă să fii atent la tine însuți și la cum alegi să trăiești

Nu te mărgini numai la rânduiala cea din afară a postirii, ci ocupă-te de tine cu deosebită luare...

Ai grijă de inima din inima ta!

Inima trupească și sângele sunt din pământ și spre pământ tind, sufletul și duhul sunt din...

Mărturisitori în temnițele comuniste

„Doamne, Ţie Îţi închin toată suferinţa mea. Pe cei ce m-au torturat iartă-i, miluieşte-i şi-i sfinţeşte pe dânşii. Iar dacă au nevoie de zile din zilele mele, sunt gata să le dau, căci „comoara sufletului şi a minţii e să iubeşti pentru a putea ierta”.

Calendar ortodox
18 Aprilie

Locuri de pelerinaj

Părintele Atanasie Kabanaos

Părintele Atanasie a rămas în conştiinţa athoniţilor ca un om bun, smerit, binevoitor, iubitor de aproapele. Citea cu râvnă și cu multă evlavie...