Conferinţă ASCOR - Iaşi: „Firesc, nefiresc, suprafiresc în iubire“

Arhiepiscopia Iaşilor

Conferinţă ASCOR - Iaşi: „Firesc, nefiresc, suprafiresc în iubire“

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat joi, 3 noiembrie, în Sala T17 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, o nouă întâlnire cu studenţii ieşeni. Conferinţa cu titlul „Firesc, nefiresc, suprafiresc în iubire“ a fost susţinută de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat joi, 3 noiembrie, în Sala T17 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, o nouă întâlnire cu studenţii ieşeni. Conferinţa cu titlul „Firesc, nefiresc, suprafiresc în iubire“ a fost susţinută de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. Întâlnirea a fost moderată de Dimitrie Barabulă, coordonator al departamentului Credinţă-Cultură în cadrul ASCOR - filiala Iaşi. Pornind de la exemplul protopărinţilor noştri Adam şi Eva, pr. Constantin Sturzu a vorbit despre importanţa conştiinţei unităţii între bărbat şi femeie. „Dumnezeu nu a lăsat instinctul sexual la oameni ca să-l folosească la voia întâmplării, ci în cadrul căsătoriei. Acestea sunt limitele în care folosim sexualitatea. În cadrul căsniciei, pe primul loc este întrajutorarea («Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el» - Facerea 2-18). Pe locul al doilea este prevenirea desfrânării («Din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său“ - I Corinteni, 7-2), iar pe locul al treilea este naşterea şi creşterea de prunci“, a explicat pr. Constantin Sturzu. În continuare, pr. Constantin Sturzu le-a explicat celor peste 250 de studenţi despre nefirescul relaţiilor sexuale în afara căsătoriei, dar şi despre unele derapaje ce pot interveni pe acest plan chiar în cadrul căsătoriei (prin practicarea de perversiuni, de metode avortive etc.). „Firescul unei relaţii de iubire sfinţită în Taina Căsătoriei poate, cu puterea Duhului Sfânt şi prin lucrarea soţilor ce împlinesc poruncile divine, să se transforme într-o dragoste suprafirească, acesta fiind şi scopul cel mai înalt al unirii dintre bărbat şi femeie“, a adăugat pr. Constantin Sturzu.