Cu prilejul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi al Anului comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au organizat, între 23 şi 25 mai 2013, Simpozionul internaţional „Dumitru Stăniloae“, ediţia I. Evenimentul a debutat joi după-amiază în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După cuvântul de deschidere al pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie din Iaşi, au urmat mesajul rostit de reprezentantul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, prof. univ. dr. prorector Dumitru Luca, şi cuvântul Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, intitulat „Preoţia împărătească sau slujirea laicilor în Biserică“.  

Prezentarea susţinută de IPS Teofan, foarte bine documentată şi elaborată într-un mod sistematic, a arătat care sunt şi ce presupun diferenţele de slujire din Biserica noastră: „Pentru a desemna slujirea laicilor în Biserică, Sfânta Scriptură foloseşte cuvinte ca «seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu», sau „împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl». Între cele două categorii de preoţi în Biserică, membrii preoţiei universale şi membrii preoţiei sacramentale, nu există o diferenţă de ordin «antropologic», după cum spune teologul grec Panayotis Nellas, ci o diferenţă de slujire, diferenţă care presupune o «responsabilitate», nu «un privilegiu». Atât membrii preoţiei sacramentele, cât şi cei ai preoţiei universale, fac parte din aceeaşi Biserică, sunt răspunzători, chiar dacă cu responsabilităţi diferite, pentru viaţa acesteia. «În felul acesta», spune Părintele Dumitru Stăniloae despre credincioşii laici, «toţi sunt preoţi şi jertfe în Biserică, toţi sunt învăţători şi călăuzitori spre mântuire ai lor şi ai altor credincioşi apropiaţi, sau şi ai altor oameni, dar fără o răspundere formală pentru comunitatea bisericească».

Asumarea unor responsabilităţi diferite nu înseamnă superioritate pretinsă de unii- membrii preoţiei sacramentale, şi inferioritate acceptată de alţii- membrii preoţiei universale. Sfântul Apostol Pavel foloseşte imaginea trupului omenesc pentru a face înţeleasă realitatea bisericească: un singur trup, alcătuit din mai multe mădulare între care însă există perfectă armonie . Aşa după cum fiecare mădular al trupului îndeplineşte o funcţie, o lucrare a sa, contribuind, astfel, la bunul mers al întregului organism, tot aşa în Biserică, fiecare credincios are un dar al său care se cuvine a fi activat într-o lucrare proprie acestuia spre folosul celorlalţi.  Dacă fiecare membru al Bisericii îşi are darul său, izvorât din lucrarea aceluiaşi Duh Sfânt, aceasta nu înseamnă, în acelaşi timp, că există o nivelare, o egalizare a darurilor. Tocmai diversitatea darurilor face ca posesorii acestora să aibă locul lor bine definit în cadrul corpului eclesial. Această realitate o subliniază Apostolul Pavel chiar atunci când descrie Biserica după imaginea trupului omenesc: «Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?» . Aşadar, există o ierarhizare între mădularele trupului Bisericii. şi aceasta este dublă: cea sacramentală şi cea a harismelor, a lucrărilor.

Soluţia «împăcării», armonizării între diferitele daruri şi posesorii acestora, se realizează la nivelul slujirii întreolaltă şi al dragostei: «Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase. Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele». Aceasta este învăţătura Bisericii cu referire la slujirea distinctă şi complementară a membrilor preoţiei universale şi ai preoţiei sacramentale”.

„Totul, atât în viaţa laicului, cât şi a episcopului sau preotului, porneşte de la experienţa personală a raportării conştiente, smerite şi curajoase la Dumnezeu”

Spre finalul cuvântului, IPS Teofan a menţionat câteva concluzii şi soluţii privitoare la tema simpozionului: „Slujirea laicului în Biserică se confruntă uneori cu problema neimplicării sale în viaţa Bisericii sau inexistenţa unui cadru propice pentru o asemenea implicare. Esenţial este ca laicul să tindă continuu spre a deveni viu, prezent, participant conştient la viaţa Bisericii. Aceasta nu se poate realiza din afară, prin principii, programe, norme impuse şi nici la nivel de masă. Problema se reduce la cum se raportează laicul la Biserica din care face parte, cum se raportează la darurile sale. Dacă această raportare este corectă, locul laicului în Biserică este descoperit de acesta şi darurile devin slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor. Un rol aparte, foarte important, în această privinţă îl au episcopii şi preoţii şi anume capacitatea de a se raporta ei înşişi în mod concret la Dumnezeu, la Biserică şi la lume, în general; crearea unui spaţiu propice pentru prezenţa, uneori provocatoare şi incomodă, a laicilor în viaţa Bisericii. Totul, atât în viaţa laicului, cât şi a episcopului sau preotului, porneşte de la experienţa personală a raportării conştiente, smerite şi curajoase la Dumnezeu. Numai pornind de la o experienţă personală se poate încerca un răspuns, se poate încerca umplerea acestui abis, desfiinţarea graniţei dintre timpul liturgic şi timpul aşa-zis «a-liturgic» al vieţii de zi cu zi, după cum afirmă pr. prof. Boris Bobrinskoy în lucrarea «Împărtăşirea Sfântului Duh». Continuând în acelaşi duh, se poate mărturisi că numai printr-o tendinţă continuă de aşezare reală, adică cu frică, credinţă şi dragoste a creştinului, preot sau episcop, sau a creştinului laic în faţa lui Dumnezeu, fiecare îşi găseşte locul în Biserica lui Hristos şi dispare graniţa despărţitoare dintre membrii aceleiaşi Biserici“.

Viziunea protestantă asupra slujirii în Biserică

În continuare, a urmat cuvântul prof. dr. Rémi Gounelle , decanul Facultăţii de Teologie Protestantă din Strasbourg, autorul unei lucrări de doctorat cu titlul „Coborârea la Iad a Mântuitorului Hristos conform literaturii patristice de la anul 310 până la 550”, care a prezentat lucrarea „Responsabilitatea laicilor. Reforma şi Sfinţii Părinţi”, în care a vorbit despre viziunea protestantă a slujirii în Biserică.

„Slujirea preoţească îşi trage autoritatea din comunitate, care-i încredinţează de bună voie o parte din puterea ei. Această transmitere de putere este desemnată prin ritualul «hirotoniei». Acest termen este totuşi evitat de către bisericile reformate, ca fiind purtător de învăţături străine protestantismului: pastorul nu este membrul unui ordin eclezial, nu este mai aproape de Dumnezeu decât este un mirean şi nu are un statut superior laicului. El este pur şi simplu angajat de către Biserică spre a împlini lucrul pe care Dumnezeu i l-a încredinţat. Acest lucru nu este derizoriu căci, preluând spusele lui Jean Calvin, pastorul nu-şi aparţine, ci este încredinţat slujirii lui Dumnezeu şi a Bisericii Credinciosul care devine pastor nu se arată a fi diferit ori superior laicilor. El nu este chemat în această calitate la o morale superioare celei a laicilor. El poate, de exemplu, divorţa. El se mulţumeşte să-şi asume funcţia la care l-a care a fost chemat de Dumnezeu pe perioada în care această chemare s-a făcut simţită. Pastorul nu este slujitor pe viaţă. Aşa cum Luther preciza, pastorul poate să-şi schimbe meseria şi atunci redevine un simplu credincios. Astfel, un fost om al Bisericii sau un întâistătător, odată ce şi-a împlinit misiunea, redevine ceea ce a fost mai înainte: laic sau pastor. Diversele slujiri din bisericile protestante se caracterizează, aşadar, prin funcţiile care le corespund; niciuna dintre funcţii nu este pe viaţă, niciuna nu este considerată ca fiind o stare superioară alteia.

Funcţiile pe care le exercită slujitorul nu-i sunt atribuite în mod exclusiv. În majoritatea bisericilor protestante predica poate fi ţinută de către un mirean, la fel ca şi celebrarea Euharistiei sau Botezul. În secolul al XVI-lea, acest lucru era considerat ca fiind cu totul aparte: un mirean putea să înlocuiască un slujitor atunci când era necesar, dar nu o putea face în mod regulat. Cu timpul practica aceasta a devenit obişnuită în protestantism. Nu puţine sunt situaţiile când laicii predică şi celebrează Euharistia în timp ce slujitorii sfinţiţi-pastorii, sunt prezenţi în adunarea credincioşilor. Din punctul de vedere al protestanţilor aceasta nu este o problemă: laicul are tot dreptul să facă acest lucru. El nu este un sub-pastor sau un pastor de rezervă, ci un „actor” sau săvârşitor legitim al cultului. El exercită temporar slujirea pastorală, fapt ce-i conferă dreptul de a predica şi de săvârşi Tainele. Autoritatea sa este deplină şi întreagă şi acceptată de către comunitate.  Dacă practica aceasta pare a fi obişnuită, totuşi ea este reglementată instituţional: pe de o parte, predicatorii laici sunt formaţi şi de obicei abilitaţi de o comisie specială, iar pe de altă parte laicii care împlinesc actul Euharistiei, botezul sau alt act pastoral, cum ar fi căsătoria sau ceremonie funerară, trebuie să fie autorizaţi să o facă; ei primesc o delegare”, a spus prof. dr. Rémi Gounelle în susţinerea prezentării.

După sesiunea de deschidere a lucrărilor, participanţii la simpozion au participat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi la un concert de muzică religioasă, susţinut de Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu”. Cu această ocazie, a fost lansat şi cd-ul aniversar „Să mulţumim Domnului”, ce cuprinde selecţiuni din concertele susţinute de corul ieşean în cei cinci ani de activitate.

Volum cu toate lucrările simpozionului

Lucrările simpozionului au continuat ieri dimineaţă, în „Sala Coloanelor” a Facultăţii de Teologie ieşene, cu prezentările diaconului Andrey Kuraev din Rusia, a teologilor David Bouma din Cehia şi Pablo Argarate din Austria, a părintelui prorector Gheorghe Popa, a profesorului Dan Chiţoiu de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, precum şi a profesorilor de la Facultatea de Teologie din Iaşi, şi a reprezentanţilor celorlate facultăţi de Teologie din ţară prezente la eveniment.

Astăzi, în cadrul simpozionului, vor vorbi printre alţii, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi dr. Pavel Chirilă de la Asociaţia „Christiana”. La finalul lucrărilor, toate prezentările susţinute vor fi incluse într-un volum omagial. Prima ediţie a Simpozionului Internaţional „Dumitru Stăniloae” se va încheia cu un pelerinaj al participanţilor la cele mai cunoscute mănăstiri din Arhiepiscopia Iaşilor.