„Oul încondeiat nu poate fi despărţit de credinţă“
Localitatea Ciocăneşti din judeţul Suceava a găzduit, timp de două zile, a X-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Meşterii populari din mai multe judeţe ale ţării au expus în faţa publicului ouă încondeiate şi au făcut şi demonstraţii ale acestui străvechi meşteşug. Pe lângă expoziţiile de ouă, au mai avut loc un simpozion şi un concurs de încondeiat adresat copiilor. Un aport deosebit l-au avut parohiile Ciocăneşti şi Botoş, prin preoţii parohi care s-au implicat în programul manifestărilor.
La sfârşitul săptămânii trecute, localitatea Ciocăneşti din judeţul Suceava a îmbrăcat straie de sărbătoare, când a organizat ediţia jubiliară a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Copii, tineri sau bătrâni au expus cele mai frumoase ouă încondeiate la care au trudit cu multă sârguinţă. Cu toţii au venit la aceste zile festive îmbrăcaţi în portul naţional, arătând astfel legătura dintre obiceiul încondeierii ouălor şi tradiţia românească. Ediţia din acest an a început sâmbătă, 16 martie 2013, cu o slujbă de sfinţire a ouălor şi cozonacilor în cadrul căreia s-au citit mai multe rugăciuni de binecuvântare a participanţilor. Slujba a fost oficiată de pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, alături de un sobor de preoţi. Părintele protopop a vorbit în cuvântul adresat cu acest prilej despre importanţa oului încondeiat pentru familia creştină, care era „purtătorul sfinţeniei“. În acelaşi timp, părintele Aurel Goraş a apreciat că meşterii populari promovează arta încondeierii ouălor. Debutul manifestărilor a avut loc la Casa de Cultură Ciocăneşti, care a fost renovată şi pregătită special pentru ediţia jubiliară a festivalului. „După slujba religioasă a început festivalul propriu-zis prin organizarea concursului «Tradiţie - Valoare sacră», ediţia I, adresat preşcolarilor şi şcolarilor. Competiţia, care a reunit 60 de încondeietori din mai multe judeţe ale ţării, a avut scopul de a ne convinge că încondeiatul ouălor are şi viitor, nu doar prezent. În paralel, la Casa de Cultură Ciocăneşti s-a desfăşurat simpozionul «Oul încondeiat - culorile credinţei». La eveniment au participat peste 130 de încondeietori din judeţele Olt, Cluj, Braşov, Brăila, Botoşani, Neamţ, Suceava (Ciocăneşti, Moldoviţa, Bălcăuţi, Vatra Moldoviţei, Panaci, Cârlibaba, Fundu Moldovei, Paltinu, Ulma, Poiana Stampei, Rădăuţi, Poiana Stampei, Ciumârna, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc). Considerăm că simpozionul şi-a atins scopul întrucât încondeietorii au avut posibilitatea să facă un schimb interesant de idei şi de cunoştinţe legate de arta încondeierii ouălor“, a declarat primarul comunei Ciocăneşti, Radu Ciocan.
Pregătiri pentru sărbătoarea Învierii Domnului
Prima zi a festivalului a mai cuprins vernisajele expoziţiilor de artă plastică „Icoane pe sticlă şi lemn“ şi „Ouă încondeiate şi decorate“. De asemenea, a mai avut loc vernisajul expoziţiei de ouă încondeiate şi decorate a dr. Anton Setnic. Această colecţie cuprinde peste 1.600 de ouă adunate în decursul a 40 de ani de activitate în Bazinul Dornelor. În continuare, Corala „Sfântul Leontie“ din Rădăuţi a prezentat un program de cântece folclorice. Tot sâmbătă, a avut loc festivitatea de premiere a micilor încondeietori, care s-au înscris la concursul „Tradiţie - Valoare sacră“, spre seară fiind organizată o şezătoare. Ziua de duminică, 17 martie, a început la bisericile din comuna Ciocăneşti cu Sfânta Liturghie. La Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ - Botoş, comuna Ciocăneşti, răspunsurile la strană au fost oferite de Corala „Academica“ din Câmpulung Moldovenesc, dirijată de Emil Forfotă. În acelaşi timp, răspunsurile liturgice din cadrul Sfintei Liturghii din Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Ciocăneşti au fost date de corul bărbătesc al parohiei Bosanci, dirijat de Ioan Barbă, şi de un grup de copii de la Fălticeni. „Ambele coruri au contribuit la înfrumuseţarea slujbelor oficiate în cele două biserici ale comunei noastre. La orele prânzului, festivalul a continuat cu un program artistic. Seara s-a încheiat cu o mică horă de lăsatul secului. Am avut parte de foarte multe momente deosebite, oferite mai ales de reprezentanţii Bisericii. Oul încondeiat nu poate fi despărţit de credinţă. Pe parcursul celor două zile, participanţii s-au pregătit pentru intrarea în postul dinaintea marii sărbători a Învierii Domnului. În cele două zile de manifestări, dată fiind amploarea şi importanţa evenimentului, am fost sprijiniţi de pr. Mihai Tehanciuc de la parohia Botoş şi de pr. Ilie Rusu de la parohia Ciocăneşti. Cei doi preoţi, pe lângă faptul că au oficiat slujbele religioase, au susţinut alocuţiuni în cadrul simpozionului“, a mai spus primarul Radu Ciocan. Amintim că Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate a fost organizat de Centrul Cultural Bucovina, prin secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale al Consiliului Judeţean Suceava, Primăria Ciocăneşti, Consiliul Local Ciocăneşti şi Şcoala Gimnazială Ciocăneşti.