Maica Domnului – ocrotitoarea slujirii preoțești în Biserică

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Maica Domnului – ocrotitoarea slujirii preoțești în Biserică

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, 25 martie 2011, Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca.

Întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei Andreicuț, noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, are loc la marea sărbătoare a Bunei-Vestiri, ca și întronizarea înaintașului său Mitropolitul Bartolomeu Anania. Sărbătoarea Bunei-Vestiri, care se referă la începutul mântuirii lumii, are o semnificație duhovnicească deosebită pentru slujirea preoțească în Biserică, deoarece Fecioara Maria prin lucrarea Sfântului Duh a zămislit și a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu și în acelaşi timp Arhiereul veșnic Care mijlocește înaintea lui Dumnezeu mântuirea neamului omenesc (Cf. Evrei 8, 6 și 9, 15), fiind numit, de asemenea, „Păstorul și Episcopul (sau Păzitorul) sufletelor voastre” (I Petru 2, 25). Întrucât Maica Domnului este Mama Arhiereului veșnic ea devine şi Mama duhovnicească a tuturor ucenicilor și slujitorilor lui Hristos. Acesta este și înțelesul cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos când pe Cruce fiind a zis ucenicului Său iubit, Sfântul Ioan Evanghelistul: „Iată, mama ta”, iar Mamei Sale: „Iată, fiul tău” (Ioan 19, 26-27). În mod semnificativ, în Biserica Ortodoxă, hirotonia arhiereului, preotului și diaconului se săvârşeşte pe colțul drept al Sfintei Mese din Sfântul Altar, acolo unde în timpul sfinţirii Bisericii se așează icoana de pânză purtând pe ea chipul Sfântului Evanghelist Ioan, cel care a rezemat capul său pe pieptul Mântuitorului Iisus Hristos la Cina cea de Taină (Cf. Ioan 13, 28), a fost prezent lângă Crucea lui Iisus în timpul răstignirii (Cf. Ioan 19, 26) și primul ucenic care a ajuns la mormântul lui Iisus Cel Înviat din morți (Cf. Ioan 20, 4). Deci, Sfântul Ioan Evanghelistul este icoana vie a celor mai statornici şi mai apropiaţi slujitori ai lui Hristos. Acestora li se încredinţează cu prioritate să poarte grijă de Sfânta Biserică a lui Hristos, reprezentată tainic de Maica Domnului cu Pruncul pe braţul stâng, lângă inimă, sau rugându-se sub Cruce ori rugându-se în ceruri (Oranta).

Sărbătoarea Bunei Vestirii reprezintă, aşa cum se spune în troparul ei, „începutul mântuirii noastreadicăînceputul unirii veşnice a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al fericirii veşnice, deoarece estemântuit numai ce este unit cu Dumnezeu, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul. În acest sens începutul mântuirii este începutul Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”cum se spune înCrezul ortodox. Astfel, după cum se spune în troparul Bunei-Vestiri „Fiul lui Dumnezeu devine Fiul Fecioarei şi Gavriil binevesteşte darul” sau harul mântuirii, în primul rând pentru că Fecioara Maria a acceptat, în mod liber și în stare de totală smerenie şi ascultare, să zămislească şi să nască pe Mântuitorul lumii, când a răspuns arhanghelului Gavriil cu aceste cuvinte: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” ( Luca 1, 38). Smerenia Maicii Domnului devine apoi şi izvor de recunoştinţă sau de preamărire adusă lui Dumnezeu, pentru că a ales-o pe ea,  dăruindu-i plinătatea harului, ca să slujească Lui spre împlinirea planului dumnezeiesc de mântuire a lumii (Cf. Luca 1, 46-48). Trebuie însă reţinut din Sfânta Evanghelie şi faptul că Maica Domnului uneşte în ea smerenia ascultării şi curajul de a mărturisi, în acelaşi timp, bunătatea şi dreptatea lui Dumnezeu, Cel ce  „coboară pe cei mândri de pe tronuri şi înalţă pe cei smeriţi” (Cf. Luca 1, 52).

Aceste trei mari virtuţi ale Maicii Domnului – icoana vie a Bisericii – trebuie să fie permanent cultivate şi de către toți slujitorii Bisericii, şi anume: ascultarea smerită în împlinirea voii lui Dumnezeu, recunoştinţa adusă Lui pentru chemarea la slujire şi curajul de-a mărturisi iubirea milostivă şi dreptatea sfântă ale lui Dumnezeu.

         În acest înțeles, însemnele arhiereşti şi mitropolitane primite astăzi de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei prin simbolismul lor liturgic, se referă la virtuţile slujirii arhiereşti pastorale în Biserică.

Mantia mare și lungă, purtată de arhiereu pe umerii săi, arată că arhieria, fiind treapta cea mai înaltă a preoţiei, este, în acelaşi timp, o demnitate mare şi o sarcină grea.

Bogăţia pliurilor din mantie simbolizează mulţimea darurilor duhovniceşti care se revarsă prin harul arhieriei ca lucrare de mărturisire a adevărurilor mântuitoare ale Evangheliei pe care o binevestește arhiereul, prin tripla lui slujire de învăţător al dreptei credinţe, slujitor al Sfintelor Taine ale Bisericii lui Hristos şi păstor al clerului şi credincioşilor pe calea mântuirii spre Împărăţia Preasfintei Treimi.

Mantia arhierească este în primul rând mantie de învăţător care formează ucenici sau discipoli şi mantie de păstor spiritual care hrăneşte pe cei păstoriţi prin rugăciune fierbinte, învăţătură dreaptă şi pildă de viaţă creştină.

Crucea pectorală simbolizează iubirea jertfelnică a lui Hristos ca izvor de lumină, har şi întărire pentru iubirea jertfelnică, smerită şi milostivă, a arhipăstorului de suflete, care cultivă, apără şi sporeşte comuniunea frăţească şi părintească în comunitatea eclesială, luminată şi sfinţită de „harul Domnului Nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu – Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh” (II Cor. 13, 13).

Crucea pectorală semnifică, în acelaşi timp, Jertfa şi Învierea lui Hristos, dar și dificultăţile şi bucuriile slujirii sacerdotale sau pastorale. De aceea, în fiecare duminică la Utrenie, Biserica proclamă adevărul că „prin Cruce a venit bucurie la toată lumea.”

Engolpionul, ca medalion pe care este imprimată icoana Domnului Nostru Iisus Hristos, Capul Bisericii şi Păstorul Cel Bun, sau icoana Maicii Domnului ea însușii fiind icoana Bisericii, simbolizează iubirea smerită şi milostivă a lui Hristos şi a Maicii Domnului pentru Biserică, pentru mântuirea şi sfinţirea oamenilor. Engolpionul îl îndemnă pe arhiereu să cultive aceeaşi iubire smerită şi milostivă pentru Biserică.

Camilafca neagră cu cruce,semn distinctiv al Mitropolitului în Biserica Ortodoxă Română, simbolizează harul care acoperă şi păzeşte ca un voal pe păstorul monah smerit şi jertfelnic, pentru a cultiva, în același timp, comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune unită cu pocăinţă pentru păcate şi comuniunea eclesială, prin consultare şi conlucrare sinodală la nivelul de Mitropolie. Crucea de pe camilafca Mitropolitului arată că acesta are o demnitate şi o responsabilitate în plus față de ceilalți ierarhi din Mitropolie, având şi slujirea de a coordona şi reprezenta comuniunea şi cooperarea arhierească în Mitropolia pe care o conduce.

Cârja arhierească mitropolitană simbolizează responsabilitatea pastorală de a apăra integritatea spirituală a eparhiei pe care o păstoreşte şi a Mitropoliei pe care o conduce, astfel încât cei păstoriţi să nu fie răpiţi ori răniţi de învăţături greşite şi înşelătoare. Potrivit conţinutului formulei de înmânare a acesteia, cârja pastorală, ca şi toiagul pastoral, aminteşte celui care o poartă că are responsabilitatea pastorală de a deştepta sau îndrepta duhovniceşte pe cei delăsători sau îndărătnici, dar mai ales de a-i sprijini pe cei slabi în mersul lor pe calea mântuirii. Pe scurt, cârja pastorală simbolizează, în acelaşi timp, demnitatea şi responsabilitatea arhipăstorului de suflete, care va da seama în faţa lui Dumnezeu de sufletele celor încredinţaţi lui spre păstorire părintească pe calea mântuirii. (Cf. Evrei 13, 17)

Toate aceste mari responsabilităţi exprimate simbolic de însemnele pastorale arhiereşti şi mitropolitanepot fi împlinite numai cu ajutorul harului lui Dumnezeu şi prin conlucrarea chiriarhului sau arhiereului cu clerul şi credincioşii din eparhie, precum şi prin consultarea şi conlucrarea mitropolitului cu ierarhii din Mitropolie. Iată de ce este nevoie ca toţi cei ce conduc eparhii şi sinoade să fie permanent pomeniţi în rugăciunile Bisericii după pilda Bisericilor întemeiate de Sfinţii Apostoli (Cf. Evrei 13, 18).

Astăzi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Părinte Andrei, al Alba Iuliei  a primit o demnitate mai mare şi o responsabilitate mai grea decât cea de arhiepiscop, şi anume slujirea de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Totuşi, bogata experienţă pastorală a Înaltpreasfinţiei Sale de chiriarh la Alba Iulia timp de două decenii, cu multiple rodiri duhovniceşti, instituţionale şi misionare, îl va ajuta să desfăşoare şi la Cluj o lucrare folositoare Bisericii noastre. Desigur, municipiul Cluj – Napoca este mai mare decât Alba Iulia ca număr de locuitori, de universităţi, de şcoli teologice confesionale, de instituţii de cultură, dar şi de posibilităţi economice. Cu alte cuvinte, în această nouă slujire de Mitropolit la Cluj apar mai multe solicitări de reprezentare, dar şi mai multe posibilităţi de lucrare misionară.

În această zi de sărbătoare a Bunei-Vestiri, ne rugăm Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să ocrotească şi să ajute pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei să răspundă, precum odinioară Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, cu smerită ascultare şi multă bucurie, chemării adresate lui de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre de-a păstorii la Cluj ca Arhiepiscop şi Mitropolit, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!