Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi în Moldova

Arhiepiscopia Iaşilor

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi în Moldova

    • Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi în Moldova
      Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi în Moldova

      Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi în Moldova

În fiecare an, pe 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Trei Ierarhi. Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi îşi serbează astăzi, 30 ianuarie 2016, ocrotitorii.

Aseară a fost săvârşită slujba Privegherii, iar astăzi credincioşii sunt aşteptaţi să participe la Sfânta Liturghie. Amintim că în locaşul de închinăciune, ctitorit de domnitorul Vasile Lupu între 1637-1639, se află o părticică din moaştele Sfântului Vasile cel Mare, care a fost donată de Patriarhul Macarie al Antiohiei. Acest lucru s-a petrecut la nouă ani după ce domnitorul Vasile Lupu a adus moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi. Tot azi, va fi hram la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Piatra Neamţ şi la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ - Parohia Poiana Largului - Lunca, Protopopiatul Ceahlău. Sărbătoare va fi şi la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Suceava, la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni, la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău, la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Buhuşi, la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Parohia Codăieşti 1 şi în biserica veche a Parohiei Muntenii de Jos, Protopopiatul Vaslui.

Citește despre: