Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

Arhiepiscopia Iaşilor

Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

    • Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului
      Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

      Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

    • Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului
      Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

      Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

    • Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului
      Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

      Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

    • Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului
      Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

      Tabăra „Vălătuci de prietenie“ de la Glodenii Gândului

La noi în sat multe case sunt construite din vălătuci. Nu toate, dar multe. Păsările cântă aşa frumos vara, pe aproape de urechile noastre… Este vacanţă şi ne simţim liberi şi fără griji. Cum va fi oare când vom fi mari? Acum suntem purtaţi ca de vânt. Ne simţim curaţi şi senini, ca în ziua cea dintâi, în care ne-am născut. Începe o întâlnire de trei zile cu copiii şi tinerii din satul nostru. Vom uita de telefon şi de calculator. Vor fi câteva zile pline de nou, de colegi veseli, unii necunoscuţi, de dialoguri, de nu ştiu ce. Tabăra a fost numită „Vălătuci de prietenie.  Nu ştiu exact la ce s-o fi gândit cel care a avut ideea de a o numi aşa. La noi, ca peste tot, vălătucii sunt făcuţi din lut, iar în Glodenii Gândului este lut cât nici cu gândul nu gândeşti! Cică pe aici s-ar fi împotmolit cu calul în lut însuşi Măria Sa Ştefan Vodă, dacă-o fi adevărat ce zice lumea. N-o să fie ultima tabără. Ştim cu toţii că începutul este mai greu.

Cam aşa gândeam când m-am trezit vineri dimineaţa, pregătindu-mă să merg pentru a-i întâlni pe ATORenii din Iaşi şi pe ceilalţi participanţi, 65 la număr. Luaţi în primire de voluntarii ieşeni, am înţeles că încă suntem copii. Am făcut câteva jocuri de cunoaştere, vesele, dar şi profunde, totodată, în care am fost provocaţi să vorbim despre noi şi despre cum vedem şi înţelegem noi lumea. Ne-am deschis inimile, poate, mai mult ca niciodată. Cum de s-a reuşit asta? Persoanele venite la noi au determinat lucrul acesta? Atmosfera în sine? Oricum, cred că simţeam nevoia să ne deschidem, să ne „uşurăm“ de gândurile cu care trăim, dar pe care nu avem ocazia să le rostim. Acum am avut prilejul.

După sesiunile de cunoaştere, am urmărit cu toţii filmul „Trei idioţi“, un film emoţionant, care transmite curajul de a fi tu însuţi şi de a-ţi urmări vocaţia, chiar dacă cei din jur te îndeamnă să faci ceea ce vor ei în viaţă. Nu trebuie să alergăm după diplome, ci după lucrurile care ne împlinesc. În film s-a tratat şi tema prieteniei. O prietenie adevărată nu moare niciodată. Atelierele de comunicare, artă, muzică şi scrisori ne-au învăţat să ne preţuim unii pe alţii şi să gândim metode de a deveni mai buni şi a încerca să-i facem şi pe cei de lângă noi mai buni! Sfanta Liturghie din ultima zi a încununat tabăra. Ni l-a apropiat pe Dumnezeu, Cel ce dă sens vieţii noastre. Focul de tabără a fost şi el fascinant, a întrecut orice aşteptare. Am văzut zeci de copii ţinându-se de mâini în jurul unui foc uriaş şi mirific! 

Să ai încredere în cel care te prinde, în cel care te ascultă, să spui lucruri care ţi se par acasă că sunt secrete, să-ţi povesteşti durerile şi nemulţumirile şi bucuriile… Este minunat, este încurajator, este eliberator. Asta am făcut noi. Nu poate înţelege decât cineva care a fost în tabără. Cum ne simţeam noi înainte? Ce simte un copil de la ţară, dintr-un sat depărtat de oraş? Cum îşi duce frustrările? Am trăit zile pline de nervi, de durere, de sarcasm, de egoism, de nemulţumire, de nu ştiu ce... Întâlnirea aceasta a venit cu un aer de speranţă. Când am început să vorbim despre ale noastre la atelierul de comunicare, multe gânduri negre au dispărut doar prin rostirea cuvintelor care ne dureau. Am învăţat şi că Dumnezeu  poate fi cel mai bun prieten al nostru, dacă ne dorim aceasta. Pentru a ajunge uşor la Acel prieten avem nevoie de un alt prieten, de un duhovnic care să ne înţeleagă, să ne sfătuiască şi să ne întărească prin rugăciune. 

Duminică, după premierea participanţilor, am hotărât că trebuie să continuăm să luptăm,  că va rămâne ceva aici, după plecarea voluntarilor ATOR, că ne vom revedea. Tot ce a fost frumos aceste zile nu poate să se piardă. Am hotărât să rămânem prieteni aici, în sat, să fim mai uniţi şi mai deschişi. Şi poate, cine ştie, să schimbăm lumea, cum spunea cineva dintre noi, bineînţeles, schimbându-ne mai întâi pe noi înşine. Eu personal, nu voi uita niciodată un gând auzit zilele acestea şi care mi-a plăcut foarte mult: „Limpede vedem doar cu inima“.

Olivia Stavarache - 13 ani, Glodenii Gândului, participant în Tabăra „Vălătuci de prietenie“, organizată de ATOR Iaşi

Citește despre: