Arhimandritul Andronic Popovici de la Mănăstirea Noul Neamţ (1820-1893)

Era fiul preotului Ioan Popovici din comuna Lungani (Iaşi). Fiind chemat de Hristos, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, după cum singur mărturiseşte, la vârsta de numai 11 ani (1831). Timp de 5 ani de zile, tânărul Andrei a învăţat carte în mănăstire, deprinzând bine tipicul, muzica psaltică, legătoria de cărţi, trecând prin toate ascultările mănăstireşti.

În anul 1836 este tuns în monahism. După încă 15 ani de ascultare, este hirotonit preot şi numit eclesiarh al bisericii şi duhovnic al obştii, căci ieromonahul Andronic era foarte blând, tăcut, râvnitor la biserică, ascultător în toate şi iubitor de osteneală. Pentru aceea era cinstit de sobor ca un călugăr smerit, cuvios şi duhovnic iscusit.

În arhiva Mănăstirii Neamţ, pe anul 1855, scrie următoarele despre acest duhovnic:

„Andronic duhovnic, de 36 ani; de 25 de ani în mănăstire; de 17 ani călugărit în Neamţ, eclesiarh al mănăstirii, la legătorie şi a mai fost la arhondaricul maicilor; la mitocul Ocea 10 ani, la văcărie, la tălpălărie, la prescurărie, la chelăria de vin, bucătar, ucenic la bătrânii Serafim, Nichifor şi Narcis; la Secu, 13 ani şi 6 luni, cântăreţ, eclesiarh şi tipicar”.

Acest mare duhovnic avea şcoala ascultării şi a smereniei, care formează temelia vieţii duhovniceşti. Făcea tot ce i se poruncea şi niciodată nu cârtea, ci cu bucurie îşi tăia voia sa. De mai multe ori a fost trimis cu unchiul său, monahul Lavrentie, să transporte cărţi tipărite în mănăstire, peste munţi, la fraţii români transilvăneni, ca şi în Moldova la biserici şi schituri.

În anul 1861 este numit egumen la Schitul Sihăstria, apoi la Mănăstirea Secu. Aici a făcut câteva înnoiri şi a format mai mulţi ucenici. A scris încă şi Istoria Mănăstirilor Neamţul şi Secul în două tomuri, la sfârşitul căreia face această însemnare: „Părinţilor sfinţi şi fraţi, cu smerită metanie... rog dragostea voastră, primiţi şi mica această adunare de flori a rodului minţii şi inimii mele... Cel mai nevrednic şi mai păcătos, Andronic ieroschimonah şi duhovnic din sfintele monastiri Neamţul şi Secul...”.

După doi ani (1863), ieroschimonahul Andronic împreună cu ieroschimonahul Teofan Cristea se duc la metocul lavrei din Tighina, numit Chiţcani, unde întemeiază o vestită mănăstire, anume Noul Neamţ. Această fiică a Mănăstirii Neamţ a devenit în puţină vreme aşa de mare şi organizată, încât ajungea din urmă pe mama ei. În această mănăstire a fost stareţ câţiva ani şi arhimandritul Andronic, fondatorul ei, fiind foarte iubit şi căutat de călugări şi de credincioşi.

După 62 de ani de slujire până la jertfă a Bisericii lui Hristos, lăsând în urmă sute de fii duhovniceşti şi câteva mănăstiri şi schituri înnoite de el, marele duhovnic şi arhimandrit Andronic Popovici a adormit cu pace în anul 1893 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Noul Neamţ, fondată de el.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 460-461)