Părintele Emilian a fost un iubitor de Hristos, trimis ca un apostol, într-un timp și într-un anume loc, să aprindă o lumină într-o lume întunecată, lumină pe care el a întreținut-o, pentru ca vânturile să nu o stingă. El este unul dintre călugării care au suportat consecințele regimului comunist totalitar și se înscrie între cei care nu au apostaziat de la drumul pe care și-l asumaseră prin chemare. Crucile vieții le-a considerat ca fiind puse de Hristos pe umerii săi și le-a purtat cu demnitate și răbdare, fiind un misionar în toată dimensiunea cuvântului.

A fost un om al ascultării față de ierarhii care i-au stat în preajmă, un monah de avangardă care a restaurat viața pastoral-misionară și duhovnicească în mai multe parohii și mănăstiri din Eparhie, care a adunat în jurul său mulțime de ucenici și prieteni.

El a fost Omul Liturghiei pentru că a pus în centrul lucrărilor de orice fel Sfânta Liturghie. Nu a fost un oficiant al liturghiei, ci un trăitor al ei. Praxis și theosis s-au împletit armonios în lucrarea Părintelui Emilian, care pentru mine a fost nu doar un ctitor de lăcașuri sfinte, ci și un restaurator de suflete. Lucrarea sa duhovnicească, împlinită în mulțimile călugărilor și călugărițelor, cât și în cea a miilor de credincioși care i-au trecut pe sub epitrahil la scaunul spovedaniei, aceast i se va socoti ca dreptate în acordarea mântuirii.

Părintele Emilian a știut să fie diferit pentru fiecare și același pentru toți, harismă care se regăsește doar la marii părinți ai Bisericii.

În seara zilei de 2 iunie, în jurul orei 22.00, Hristos Domnul, Cel pe care L-a slujit timp de 90 de ani, i-a chemat smeritul suflet pentru a-l încorona cu diadema Împărăției și pentru a-l așeza în ceata prietenilor și casnicilor Săi.

Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

† IOACHIM,

Arhipiscopul Romanului și Bacăului