Botezul copiilor – necesitate, istoric, Scriptură, practică

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Botezul copiilor – necesitate, istoric, Scriptură, practică

    • preot botezând
      Botezul copiilor – necesitate, istoric, Scriptură, practică / Foto: Oana Nechifor

      Botezul copiilor – necesitate, istoric, Scriptură, practică / Foto: Oana Nechifor

Botezul copiilor este practica adevărată și sănătoasă pe care Biserica o păstrează, asigurând mântuirea tuturor celor care au nevoie de „nașterea din apă și din Duh”. Ideea falsă desprinsă din texte, că pruncii sau copiii nu au nevoie de Botez, este o aberație predicată de unele denominațiuni creștine.

Botezul creștin este Taina care șterge păcatul strămoșesc și păcatele personale, și nu este doar un simbol; el lucrează mântuirea credinciosului încadrându-l în Biserică, așa cum cele trei mii de suflete au alcătuit nucleul primei comunități creștine. Botezul creștin este absolut necesar pentru mântuirea tuturor oamenilor, pentru că toți moștenesc păcatul strămoșesc, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel (Romani 5, 12), și pentru că numai Botezul cu apă și cu Duh Sfânt, ca naștere din nou, ne aduce intrarea în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3, 3-7). El este, așadar, necesar atât celor vârstnici, cât și copiilor. De aceea, Biserica îl împărtășește sau îl administrează pruncilor de curând născuți, pentru a le asigura mântuirea sau intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

Dacă tăierea împrejur, ca o prefigurare a Botezului creștin și ca un semn al legământului cu Dumnezeu, se făcea pruncilor a opta zi după naștere, cu atât mai mult Taina Botezului, care înseamnă legătura directă cu Hristos și intrarea în Biserică, trebuie administrată copiilor. Dacă Noe și familia sa au scăpat de Potop, care închipuia Botezul creștin, cu ajutorul corăbiei, la fel scăpăm de potopul păcatului prin Botez și prin lucrarea darului Duhului Sfânt, care trebuie să aibă în vedere și pe prunci. Și, în sfârșit, așa cum tot poporul evreu a fost mântuit prin trecerea prin Marea Roșie, sub călăuzirea stâlpului de foc și a norului, ca simbol al Botezului, la fel creștinii sunt izbăviți de robia păcatului, prin apa Botezului și sub adumbrirea Duhului Sfânt, simbolizat de nor și stâlpul de foc. De la el nu pot fi opriți copiii sau pruncii.

La început, firește, erau botezați cei maturi, cărora li se propovăduia credința și li se cerea pocăința, dar se înțelege că alături de ei erau și copii, pentru care mărturiseau nașii. Când creștinismul a pătruns în tot Imperiul Roman și au fost botezați toți cei maturi, după încetarea perioadei catehumenatului (sec. V-VI), botezul adulților devine tot mai rar, generalizându-se ceea ce nimim pedobaptismul, adică Botezul copiilor. Dar, și la începutul vieții creștine, chiar Sfânta Scriptură vorbește de cazuri în care se botezau familii întregi și se înțelege că aici intrau și copiii. Biserica a rânduit instituția nășiei, prin care nașul face mărturisirea de credință pentru copil și se angajează, împreună cu părinții trupești și cu preotul, la o bună și creștinească creștere a celui de curând botezat.

Ideea falsă desprinsă din texte, că pruncii sau copiii nu au nevoie de Botez, este o aberație predicată de unele denominațiuni creștine. Mântuitorul a spus foarte clar în convorbirea cu Nicodim: „Dacă nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, și ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 5-6). Înțelegem, dar, că e necesar botezul chiar copiilor creștinilor botezați deoarece fiecare ne naștem cu păcatul strămoșesc și fără botez rămânem în afară de Împărăția lui Dumnezeu.

Așadar, Botezul copiilor este practica adevărată și sănătoasă pe care Biserica o păstrează, asigurând mântuirea tuturor celor celor care au nevoie de „nașterea din apă și din Duh”.

(Pr. Nicolae NeculaTradiție și înnoire în slujirea liturgică, Editura Episcopiei Dunării de jos, Galați, 2001, p. 215)

Citește despre: