Calea cea strâmtă a mântuirii
Mântuirea devine până la urmă un fel de împreună-lucrare: Dumnezeu lucrează creşterea, iar nouă ne revine arătura, grăpatul, plivitul.
Mântuirea devine până la urmă un fel de împreună-lucrare: Dumnezeu lucrează creşterea, iar nouă ne revine arătura, grăpatul, plivitul. În sudoarea frunţii noastre vom lucra „ogorul inimii”, îl vom uda cu lacrimi ‒ acesta e miezul poruncii: pocăiţi-vă!
Pocăiţi-vă! ‒ iată poarta Evangheliilor. Dar nu se poate rămâne la un anume punct şi să încetezi a „te pocăi”. Unde să fie acel punct? De aceea mântuirea este o cale, şi nici mai mult, nici mai puţin decât „calea cea strâmtă”. Este un proces continuu, la nesfârşit, nu se poate opri: „În nădejde ne-am mântuit” (Romani VIII, 24).
(Tito Colliander, Credinţa şi trăirea Ortodoxiei, traducere de Părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, Bucureşti, 2002, p. 28)
Viața Maicii Domnului ne arată cum să înțelegem tainele lui Dumnezeu
Cumplit păcat este defăimarea
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro