Când se cântă polieleul „La râul Babilonului” ?

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Când se cântă polieleul „La râul Babilonului” ?

    • Când se cântă polieleul „La râul Babilonului” ?
      Când se cântă polieleul „La râul Babilonului” ?

      Când se cântă polieleul „La râul Babilonului” ?

Polileul „La râul Babilonului” se cântă în Duminica Fiului Risipitor, a Înfricoșătoarei Judecăți și în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, cu trei săptămâni înaintea începerii Postului Mare.

Această cântare deosebită este alcătuită din stihuri alese ale Psalmului 136 și are un caracter profetic, întrucât prezintă un moment biblic important. Acest psalm era cântat de către evrei, poporul ales, în Vechiul Testament, când se aflau în captivitate în Babilon și simțeau lipsa orașului sfânt, Ierusalim.

Cele trei duminici în care se cântă acest polileu, ne descoperă prin intermediul pericopelor evanghelice prezentate, consecințele procesului de înstrăinare a omului de cele părintești, îndepărtarea de Dumnezeu și căderea în păcat.

Polileul “La râul Babilonului”, ne îndeamnă la pocăință, la întoarcerea către Dumnezeu, mai ales având în vedere faptul că urmează o perioadă importantă din viața credincioșilor, Postul Mare.

Prin venirea pe pământ a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi prin jertfa Sa pe Muntele Golgota, Dumnezeu Tatăl ne trimite o nouă lege, „Legea Iubirii” şi ne îndeamnă la lepădarea de sine pentru a ajunge la desăvarşire. 

Aşa cum poporul lui Israel a ajuns datorită păcatelor şi idolatriei în robia babilonică, ca pedeapsă pentru păcate şi îndemn la întoarcerea către slăvirea adevăratului Dumnezeu, tot aşa şi omul, cade în robia babilonică a păcatului, care-l înrobeşte şi-l distruge interior, iar cântarea La râul Babilonuluii este cântarea de plângere, de pocăinţă, de întoarcere a sufletului, de ură pentru păcat şi de amintire a raiului pierdut. Ea este cântarea penitenţială, de pocăinţă prin excelenţă a întregii Biserici la începutul Triodului ca pregătire pentru Postul cel Mare.

Citește despre: