Înfrânarea este o virtute și are plată de la Dumnezeu când devine luptă. Doar atunci are plată, ceea ce însemnă că dacă cineva este înfrânat din fire nu primește răsplată, tocmai pentru că înfrânarea lui nu necesită luptă. Adică bărbatul poate să fie neînfrânat în căsătorie, iar femeia să fie înfrânată din fire, dar să se abțină amândoi în zilele de post și la praznice. Însă soțul va avea plată mare, pentru că de unul singur, cu „sabia” lui biruiește pornirile trupului.

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Virtutea a fost amestecată cu osteneli și sudori, pentru că ce bucurie ți se va da, și ce răsplată vei primi, dacă osteneala nu merge înainte? Pot să vi-i arăt pe mulți care din fire sunt scârbiți de relațiile cu femei. Spuneți-mi, pe aceștia îi vom numi înfrânați, îi vom încununa? Firește că nu! Pentru că înfrânarea înseamnă biruință asupra plăcerilor, în urma luptelor. De aceea, Hristos, pe cei care s-au născut fameni, dar și pe cei care «s-au făcut eunuci», adică s-au făcut pe ei înșiși neputincioși de a avea relații trupești (vezi Matei 19, 12), nu-i încununează, tocmai pentru că nu s-au luptat” (Omilia 36, 2, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan).

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Căsătoria. Secretele alegerii, secretele bucuriei, secretele trăiniciei, traducere din limba greacă de Preot Victor Manolache, Editura Tabor, București, 2010, pp. 38-39)