Cât de mare este puterea rugăciunii unui copil

Creşterea copiilor

Cât de mare este puterea rugăciunii unui copil

    • Cât de mare este puterea rugăciunii unui copil
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Copilul s-a rugat ca Dumnezeu să-i dezlege mintea și dintr-o dată a auzit o voce care i-a spus: „Ridică-te, căci vei primi ceea ce ceri”. În aceeași clipă, copilul a început să înțeleagă cu ușurință înțelepciunea cărților.

Pentru a însufleți osârdia copiilor pentru rugăciune, le vom povesti despre cum rugăciunea curată a unui copil era uneori urmată de minuni. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în copilărie cu Cuviosul Alexandru de Svir. Lui, ca și Cuviosului Serghie, i se părea grea învățătura.

Acest lucru îl întrista mult. Într-o zi, el s-a rugat cu lacrimi în biserică pentru ca Dumnezeu să-i dezlege mintea și dintr-o dată a auzit o voce care i-a spus: „Ridică-te, căci vei primi ceea ce ceri!”. În aceeași clipă, copilul a început să înțeleagă cu ușurință înțelepciunea cărților.

(Nikolai Evgrafovici Pestov, Cum să ne creștem copii. Calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, pp.48-49)