Sufletul se întoarce la Dumnezeu. Şi acest gând trebuie să ne facă să medităm astăzi nu numai asupra morţii, ci asupra vieţii. Cât ne mai rămâne de trăit? Trebuie să trăim anii ce ne rămân ca vrednice făpturi ale lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui. Azi suntem copii, mâine tineri, poimâine vom avea părul alb. Iar în ziua următoare vor veni să ne ia.

Şi acest fapt este înţelept: să nu ştim nici ziua, nici ceasul morţii noastre. Deoarece Hristos ne spune: „Fiţi mereu pregătiţi, apreciaţi, folosiţi bine fiecare zi şi fiecare ceas”. Este puţină vreme în viaţa aceasta. Cât oferim din munca noastră, din iubirea noastră, din răbdarea noastră, atât dobândim pentru veşnicie. Cineva care trăieşte pentru sine, trăieşte o viaţă goală, mediocră, inutilă.

Sfânta Scriptură ne dă numai două porunci: iubirea pentru Dumnezeu şi iubirea pentru oameni. Chiar şi unul care nu pricepe Cine este Dumnezeu simte, cu siguranţă, că este o taină mare. Cum se poate să nu iubeşti această Taină, care este viaţa însăşi? Toate lucrurile minunate şi desăvârşite pe care le avem dinainte? Să iubim viaţa, să iubim natura care de la Dumnezeu vine, să iubim creaţia, tot ceea ce există. Frumuseţea lui Dumnezeu din fiecare lucru, din fiecare floare, din fiecare stea.

Pentru Dumnezeu, toate sunt vii. Pentru Dumnezeu există doar vii!

(Părintele Alexander Men, extras dintr-o predică rostită în 1988, în biserica Novaja Derevnja)