Tradiția Sfintei Biserici, care a învățat dintotdeauna că ne putem ruga pentru sufletele fraților creștini adormiți în așteptarea Învierii celei de obște, a fost receptată de către credincioși și pusă în practică prin milostenie. Concret, creștinii, încă din cele mai vechi timpuri, au împărțit daruri celor aflați în nevoie. Din punct de vedere teologic, aceste daruri reprezintă materializarea rugăciunii noastre pentru cel drag, care a pășit în veșnicie.

Teologia creștină a arătat că milostenia noastră nu ajunge, din punct de vedere material, la cel adormit, ci este împlinirea datoriei noastre de a ne ruga unul pentru celălalt, așa cum ne-a învățat Însuși Mântuitorul Iisus Hristos. Prin rugăciunea împletită cu milostenie, Biserica devine un singur Trup – iar săracii comunității, beneficiind de daruri, au datoria de a se ruga pentru cel adormit.

Dacă din punct de vedere teologic lucrurile sunt clare, în practica întâlnită există numeroase nelămuriri în legătură cu obiectele sau cu mâncarea care pot fi împărțite pentru odihna celui adormit. Astfel, Molitfelnicul și principalele izvoare canonice recomandă a fi împărțite drept milostenie lumânări, colivă, colaci, vin, fructe, mâncare, chiar și obiecte de îmbrăcăminte.

Sunt recomandări și nu reglementări impuse. Situația se poate modifica în funcție de contextul social în care ne desfășurăm viața – mai precis, în funcție de nevoile celor cărora le facem milostenie. Căci, dacă cineva are nevoie de o pâine, iar noi îi dăruim o haină, poate că-i va fi de folos și aceasta, dar nevoia lui actuală nu va fi satisfăcută. În același timp, trebuie menționat faptul că nu contează cantitatea milosteniei noastre. Totul ține de modul în care simțim că trebuie să facem milostenie. De multe ori, un cuvânt bun și un pahar cu apă pot ține locul unei mese îndestulate, la un restaurant cu faimă din oraș!