Ce rugăciuni trebuie să facă un creștin?

Cuvinte duhovnicești

Ce rugăciuni trebuie să facă un creștin?

    • Ce rugăciuni trebuie să facă un creștin?
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

Acestea sunt rugăciunile zilnice minime, obligatorii fiecărui creștin ortodox. Iar cine dorește să se roage mai mult, să urmeze sfatul preotului.

Cele dintâi rugăciuni pe care trebuie să le citească credincioșii, când se scoală din somn, sunt rugăciunile dimineții, din Ceaslov sau din Cartea de rugăciuni. La acestea se mai adaugă, după râvna și timpul fiecăruia, un acatist și una sau două catisme din Psaltire și cel puțin zece metanii. Iar seara, înainte de culcare, să citească întâi rugăciunile spre somn și Paraclisul Maicii Domnului. Apoi să citească o catismă din Psaltire și să facă cel puțin zece metanii și, astfel, cerându-și iertare cei mai mici de la cei mai mari, adică copiii de la părinți, și însemnându-și patul cu semnul Sfintei Cruci să sărute icoana Mântuitorului și a Maicii Domnului și să se culce fiecare în patul său, dând laudă lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut.

Acestea sunt rugăciunile zilnice minime, obligatorii fiecărui creștin ortodox. Iar cine dorește să se roage mai mult, să urmeze sfatul preotului.

(Arhimandritul Ioanichie BălanCălăuză ortodoxă în familie și societate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 51)