Citirile scripturistice de la Sfânta Liturghie

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Citirile scripturistice de la Sfânta Liturghie

    • diaconi slujind
      Citirile scripturistice de la Sfânta Liturghie / Foto: Oana Nechifor

      Citirile scripturistice de la Sfânta Liturghie / Foto: Oana Nechifor

    • tânăr citind apostolul
      Citirile scripturistice de la Sfânta Liturghie / Foto: Pr. Silviu Cluci

      Citirile scripturistice de la Sfânta Liturghie / Foto: Pr. Silviu Cluci

Înainte și după Evanghelie înălțăm o cântare adevărată de laudă, fără cerere, ca unii care știm că Sfânta Evanghelie întruchipează pe Hristos și că dacă L-am aflat pe Hristos, am dobândit totul. Căci într-însa se află Mirele și avându-L pe El nu mai avem nevoie să-I cerem nimic.

După cântarea Trisaghionului sau Sfinte Dumnezeule, se citește Apostolul, apoi Evanghelia, după ce adunarea credincioșilor a cântat mai întâi un imn de slavă lui Dumnezeu: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”.

Dar de ce înainte de citirile din Scriptură lăudăm pe Dumnezeu? – Pentru că acest lucru se cuvine să-l facem ori de câte ori El ne dăruiește ceva și, deci, cu atât mai mult atunci când e vorba să dobândim un bun așa de prețios cum este auzirea cuvintelor dumnezeiești. Înainte de Apostol, cântarea întreit-sfântă e amestecată cu cererea, căci se termină prin cuvintele „miluiește-ne pe noi”. Dar înainte și după Evanghelie înălțăm o cântare adevărată de laudă, fără cerere, ca unii care știm că Sfânta Evanghelie întruchipează pe Hristos și că dacă L-am aflat pe Hristos, am dobândit totul. Căci într-însa se află Mirele și avându-L pe El nu mai avem nevoie să-I cerem nimic. Căci nu se cade ca fiii Mirelui să postească, atâta vreme cât Mirele este cu dânșii, ci numai să-L cinstească și să-L laude (Matei 9, 16). Pentru același motiv, și imnul serafimilor, așa cum îl redau Prorocii (Isaia 6, 1-3), este tot o cântare de laudă curată, fără cerere.

Citirile din Scriptură, rostite în acest moment al slujbei, ne pregătesc și ne curățesc mai dinainte pentru sfințirea cea mare a Sfintelor Taine. Ele închipuiesc arătarea în lume a Domnului, prin care El s-a făcut cunoscut, pe încetul, dupa Învierea Sa. De aceea mai întâi ni se arată Sfânta Evanghelie închisă, închipuind prima arătare. Tatăl a mărturisit pe Fiul, care era încă necunoscut, când Fiul, negrăind El Însuși nimic despre Sine, avea nevoie de glasul unui vestitor. După aceea, citirile din Scriptură închipuiesc arătarea mai vadită a Mântuitorului, când El vorbea tuturor în public și S-a făcut cunoscut nu numai prin cele pe care le-a grăit El Însuși, ci și prin ce a învățat pe Apostoli să propovăduiască, trimițându-i către „oile cele pierdute ale casei lui Israel”. De aceea se citește atât din cărțile Sfinților Apostoli, cât și din Sfânta Evanghelie însăși.

Dar de ce nu se citește mai întâi Evanghelia? – Pentru că cele grăite de Domnul Însuși ne înfățișează arătarea Lui mai lămurit decât cele spuse de Apostoli. Știm însă că Mântuitorul nu a arătat oamenilor dintr-odată și pe de-a-ntregul mărimea puterii și a bunătății Sale (aceasta o va face la a doua Sa venire), ci a înaintat treptat de la ceea ce era mai nevădit la ceea ce era mai vădit. De aceea este potrivit să se citească Apostolul înaintea Evangheliei, vrând să se arate astfel că manifestarea Domnului în lume s-a făcut treptat. Tot pentru acest motiv, lucrurile care amintesc arătarea Lui deplină sunt păstrate pentru partea de la urmă a slujbei.

(Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii, traducere din greacă de Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989, pp. 32-33)