Comunicat de presă: Libertate responsabilă și pace socială în alegerile prezidențiale

Patriarhia Română

Comunicat de presă: Libertate responsabilă și pace socială în alegerile prezidențiale

Biserica Ortodoxă Română nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene, spre binele poporului român.

În acest sens, în calitate de prim semnatar al „Declarației cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană” din 16 mai 2000, Biserica Ortodoxă Română reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la Uniunea Europeană, spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei, ai cărei părinți fondatori au fost profund ancorați în creștinism.

Întrucât, potrivit articolului 7 alineatul 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cultele sunt „factori ai păcii sociale”, Sfântul Sinod a hotărât, în mod repetat, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare). Astfel, Biserica Ortodoxă Română îşi afirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, în mod similar cu Armata Română.

Opțiunea electorală a clericilor trebuie să fie exprimată doar prin votul personal secret, și nu prin partizanat politic, așa cum cadrelor militare în activitate le este interzis să își exprime în public opinii politice, să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat pentru funcții publice.

În concluzie, poporul român are nevoie, în acelaşi timp, de libertate şi de unitate, de prosperitate şi de stabilitate.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Citește despre: