Regulament concurs de fotografie „Sfânta Împărtăşanie în viața creștinului”
Luni, 1 septembrie 2014, se va lansa concursul de fotografie „Sfânta Împărtășanie în viața creștinului”, proiect iniţiat de DOXOLOGIA Media, din cadrul Sectorului cultural și comunicații media al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
UPDATE: Avem deja primele materiale înscrise la Concursul "Sfânta Împărtășanie în viața creștinului". Votează și tu fotografiile preferate aici: www.doxologia.ro/concursuri/concurs-fotografie.
Concursul de fotografie „Sfânta Împărtășanie în viața creștinului” se adresează fotografilor amatori și/ sau profesioniști, care au surprins imagini deosebite de la Taina Sfintei Euharistii.
Cei care doresc să se înscrie laconcurs, o pot face în perioada 1-30 septembrie 2014, trimiţând maximum două fotografii pe tema menționată, însoțite de datele personale – cu mențiunea „Înscriere concurs foto” – pe adresa fotografie.doxologia@gmail.com.
Evaluarea se va face în perioada 1-10 octombrie 2014, când toate materialele eligibile vor fi publicate pe portalul www.doxologia.ro. În desemnarea câștigătorilor va conta atât numărul de like-uri strâns în această perioadă de fiecare fotografie în parte, precum și notele acordate de un juriu de specialitate. Calculul punctajului final se va realiza din 50% punctajul acordat de juriu și 50% punctajul din numărul de like-uri. Acesta din urmă se va socoti astfel:
· ≤100 like-uri – 1 punct;
· 101- 200 like-uri – 2 puncte;
· 201- 300 like-uri – 3 puncte;
· 301- 400 like-uri – 4 puncte;
· 401- 500 like-uri – 5 puncte;
· 501- 600 like-uri – 6 puncte;
· 601- 700 like-uri – 7 puncte;
· 701- 800 like-uri – 8 puncte;
· 801- 900 like-uri – 9 puncte;
· > 900 like-uri – 10 puncte.
Câștigătorii vor fi anunțați luni, 13 octombrie 2014, pe portalul DOXOLOGIA (www.doxologia.ro/concurs-fotografie-sfanta-impartasanie). Realizatorii celor mai bune trei fotografii vor primi pachete de cărți de la Editura DOXOLOGIA, precum și alte premii surpriză. De asemenea, cele mai bune lucrări vor fi prezentate în cadrul unei expoziții comune, organizate în perioada hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Mențiuni:
- fotografiile trebuie să fie originale și să nu mai fi fost publicate anterior;
- fotografiile înscrise în concurs nu au voie să fie decât minim editate (luminozitate, contrast, saturație, nivele de culoare);
- prin înscrierea fotografiilor în concurs, participantul declară în mod implicit că este deținătorul drepturilor de autor asupra acestora și își asumă toate consecințele directe sau indirecte care pot apărea ca urmare a participării cu fotografiile la acest concurs;
- prin înscrierea în concurs participantul își exprimă acordul necondiționat în ceea ce privește cesionarea drepturilor de autor asupra materialelor transmise către DOXOLOGIA. Astfel, Editura DOXOLOGIA și portalul Doxologia pot folosi în orice scop materialele primite cu indicarea sursei, fără plata unei remunerații. Autorul fotografiei poate folosi în orice scop materialul, însă fără a leza interesele Editurii și portalului DOXOLOGIA, iar dacă va încheia contracte de cesiune cu alte persoane fizice sau juridice este obligat a informa co-contractantul despre faptul că DOXOLOGIA deține drepturi de difuzare și folosire a acestor materiale;
- fotografiile care nu respectă tema concursului sau care nu aparțin persoanei care s-a înscris vor fi respinse;
- datele personale ale concurenților sunt confidențiale și vor fi folosite doar pentru desfășurarea logistică firească a concursului;
- înmânarea premiilor către concurenții declarați câștigători se face prin predare personală sau printr-un serviciu de curierat, pe baza unui act de identitate;
- prin înscrierea și participarea la acest concurs, concurentul declară că a citit și este de acord cu acest regulament.