Din Acatistul ei aflăm că „de multe boli și primejdii a izbăvit țara aceasta, alinând și prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu”. Cronicele istorice și ziarele vremii consemnează parte dintre aceste minuni. Cele trei volume cu titlul „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva”, publicate la Editura „Doxologia” a Arhiepiscopiei Iașilor (în 2011, 2014 și 2017), conțin, de asemenea, doar unele dintre multele minuni pe care Sfânta le-a făcut celor ce i-au cerut ajutorul cu credință.

Ne-am putea întreba/imagina câte astfel de volume, poate sute și chiar mii, ar fi apărut dacă toți cei care au fost ajutați de Sfânta cea „mult folositoare” în decursul celor aproape patru secole le-ar fi consemnat!

Numai Sfânta Parascheva și Dumnezeu, „Cel minunat întru Sfinții Săi”, cunosc noianul de binefaceri revărsate cu „îndestulare” asupra celor ce i s-au rugat.

Faptul că Sfânta a fost atât de căutată și de cinstită, de aproape un mileniu în lumea ortodoxă, iar la noi, la români, de mai puțin de patru secole, este dovada neîndoielnică a răspunsului ei grabnic și concret dat celor ce i-au adresat rugăciuni, cerându-i ajutorul.

Însă asemenea Sfintei Parascheva, care a trăit smerit și a săvârșit minuni cu discreție, la fel și mulțimea celor care s-au învrednicit de binecuvântarea Sfintei, i-au mulțumit cu evlavie și smerenie pentru împlinirea rugăciunilor, fără a le consemna în scris.

Cu alte cuvinte, după cum credincioșii i-au cerut ajutorul discret, în rugăciune, tot așa i-au și mulțumit: discret și în rugăciune. Așa se explică faptul că doar o infimă parte dintre minunile pe care Cuvioasa Parascheva le-a săvârșit au fost consemnate de istoria scrisă, omenească, restul le știu cei care au primit „binefacerile” ei, Sfânta și Dumnezeu, „Unul Sfânt”, Izvorul sfințeniei.

Dintre minunile consemnate, cea dintâi și poate cea mai însemnată, este cea petrecută în seara zilei de 26 decembrie 1888, când în urma unui puternic incendiu, moaștele Sfintei au rămas neatinse de foc, „nici măcar nu miroseau a fum”, iar „pecețile de ceară de la veșmintele sfintei care purtau sigiliul lui Vasile Lupu nu s-au topit”, deși „ferecăturile de argint ale raclei s-au topit în mare parte, iar sicriul s-a carbonizat”.

Minunea a fost descrisă cu multe amănunte atât de comisarul de poliție, Mihai Botez, care a cercetat cazul, precum și de alte persoane, inclusiv slujitori ai bisericii Sfinții Trei Ierarhi, care au participat la investigarea cazului și la întocmirea procesului-verbal, păstrat până astăzi la Arhivele Naționale Iași, dar și o știre, descriere amănunțită a incendiului, publicată în ziarul vremii „Curierul” din 11/23 ianuarie 1889, sub titlul Reliquile Sfintei Prea Cuvioasei Maicii Paraschiva din Iassy. Miraculos mântuite din foc, semnată de „Prea Cuviosului Părinte Arhimandrit Dr. Conon Ar. Donici, Predicatorul Sf. Mitropolii și Profesor din localitate”.    

Materialul este o „reproducere din nou, cu toate corecturile și unele adausuri”, întrucât în precedentul articol, apărut la momentul întâmplării, „s-au strecurat câteva greșeli provenite din cauza forțatei grăbiri, ca aflându-se tocmai asupra momentelor de apărut foaia aceasta”[1]. Fiind o „reproducere”, după titlu se precizează: „Iassy 10 Ianuarie 1888”[2]. Din acest motiv, el a fost reluat în numărul 4 din 11/23 ianuarie 1889, cum precizam mai sus, „cu toate corecturile și unele adausuri”.

Articolul, foarte interesant, descrie cu amănunte, în cuvinte alese și sensibile, impactul emoțional produs asupra locuitorilor orașului de vestea „care a străbătut ca o scânteie electrică prin toate părțile orașului Iași, cum că, Reliquiile Sf. Prea Cuvioasei Paraschivii sunt în foc”; „toată lumea se derijea cu mare grăbire la către ruinele din Monastirea Trei-Ierarhi”; că aici, „chiar în sala gotică a lui Vasile Lupu V.V. fondatorul acestei mănăstiri...., acum de la o vreme încoace se păstrau reliquiile Sf. Prea Cuvioasei Maicei noastre Paraschivei, dimpreună cu toate icoanele, catapiteazma, strana Domnească și Arhierească, portretele ctitoricești, argintăriile, cărțile, vestmintele, stofele cusute, și toate celelalte antiquități religioase ce împreună au împodobit biserica Sf. Trei-Ierarhi încă de la Vasile Lupu și până în zilelele noastre”, urmând ca după restaurarea lăcașului de cult să fie reașezate în el; suferința produsă la vederea incendiului, „era nedescriptibilă durerea tuturor numeroaselor inimi pioase care vedeau flăcările focului mistuind toate cele mai scumpe suveniri din trecutul nostru civil și bisericesc”; cu toții, „cu grămada năvălind”, au spart „ușile și ferestrile salei încuiate”, abia au „străbătut în lăuntru din cauza grosului fum și foc ce ardea înnădușit”; au constatat că focul, din fericire, „se localizase singur numai într-o parte”, nu cuprinsese tot interiorul sălii boltite; s-au speriat totuși văzând că focul, „deși localizat, era concentrat tocmai în partea salei unde erau depuse Reliquiile Sf. Prea Cuv. Paraschiva, al cărui secriu cum nu-l mai putea vedea din fum, flăcări și jeratec”; sicriul cu Reliquiile Sfintei, „încă de la strămutarea lor aicea au fost depuse pe un mare pedestal în formă de Catafalc, improvizat din scânduri și din alte lemnuri groase”, în jurul lui fiind multe strane „și alte obiecte lembastibile (inflamabile, n.n.); care acuma, toate fiind mistuite prin focul ce arsese înnădușit  peste noapte, formau o mare movilă de jeratic, mangal și resturi încă arzânde și în mijlocul cărora secriul Sf. Paraschivei, era din jur împrejur cuprins de flăcările ce la aerul nou isbucnise și mai tare, parte fiind topite deja, și parte corogite de pe el, groasele table de argint, și pe sub care toată partea lemnoasă a secriului devenise și ea cărbuni”; dar mirarea și bucuria tuturor celor de față au fost ne spusă, pe când, după ce cu mare grăbire aruncând apă și omăt și împrăștiind jeraticul gros ....și ridicând cu toții acel trunchiu de scrum și de material încă arzând au apărut din mijlocul lui Reliquiile Sf. Prea Cuv. Paraschivii, cu totul întregi, și nevătămate de puterea focului, celui atât de mare, ne atinse fiind de loc nici chiar însăși vestmintele cu care Sfânta este îmbrăcată” (subl. n.)!; „din cauza flăcărilor ce amenințau restul salei, Sf. Reliquii imediat ridicându-se de către preoți și de tot poporul, așa înfășurate precum erau, cu însăși îmbrăcămintea tocmai acea de la Vasile Lupu (care era dintr-un fel de stofă de matasă albie, cu florile aurii, și cu mai multe peceți încă din vechime aplicate pe la diferite cusuturi), -așa despre cum ele se aflau întregi, și cu însăși frumoasa, dar acum ceva afumata, coroana de pe capul lor, au fost transportate afară- și în vederea tuturor celor de față”[3].           

După acest miraculos eveniment, moaştele Sfintei Parascheva au fost „depuse întru însăși secriul acel prea vechiu, tocmai cu carile se zice că ele fusese aici în țară aduse de către piosul Vasilie V.V. –Carile secriu se păstrase printre antiquitățile bisericii Mănăstirii Trei Ierarhi”[4]- și așezate în altarul paraclisului rămas neatins de incendiu.