Credincioşi din parohia Verona I, în pelerinaj la Bari, Italia

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Credincioşi din parohia Verona I, în pelerinaj la Bari, Italia

    • Credincioşi din parohia Verona I, în pelerinaj la Bari, Italia
      Credincioşi din parohia Verona I, în pelerinaj la Bari, Italia

      Credincioşi din parohia Verona I, în pelerinaj la Bari, Italia

Sâmbăta, 7 mai 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, un grup de pelerini din Parohia „Sfântul Proroc Ilie” și „Sfântul Ierarh Zenon” din Verona, în frunte cu părintele paroh Gabor Codrea, au mers în pelerinaj la Bari.

În timpul scurt avut la dispoziție, aceştia au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în noul Centru Pastoral al parohiei din Bari, după care părintele protopop Mihai Drigă i-a condus în procesiune la Bazilica Sfântul Nicolae, unde au avut marea bucurie de săvârși Acatistul Sfântului Nicolae pe Altarul sub care sălășluiesc moaștele Sfântului.

După aceea, au vizitat Castelul Normanzilor, muzeul Bazilicii San Nicola și împrejurimile acestora şi au fost impresionați de evlavia credincioșilor prezenți la mormântul Sfântului.

„Pentru aceasta aducem mulțumiri doamnei Aurelia Dringo de la Centrul de Pelerinaje „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, părintelui protopop Mihai Drigă, care ne-a întâmpinat cu mare dragoste, ne-a însoțit și ne-a împărtășit atâtea merinde duhovnicești, multe cu referire la Sfântul Ierarh Nicolae, și, nu în ultimul rând, doamnei Ionelia Pământ, care se ocupă la nivel parohial și protopopial de organizarea pelerinajelor”, a spus Antonio Ciochină.

Sursa: pelerinaje.episcopia-italiei.it

Citește despre: