Vorbiți cu adolescenții voștri despre intimitate, au nevoie de asta
Părinţii, în convorbirile lor, desigur, ar trebui să vorbească nu doar despre caracterul didactic al interdicţiilor. Cu adolescenţii se poate vorbi despre orice, însă e nevoie să stăruim întru cele ce, cu precădere, îi interesează.
Există, de asemenea, problema numită a „hipersexualităţii adolescentine”. Adolescenţii trec prin faza pubertăţii, fiind vorba aici de tensiuni hormonale. Acestea nasc un interes sporit în privinţa relaţiilor sexuale. La această vârstă este foarte important ca tinerii să nu săvârşească păcate mari. Ei trebuie să dobândească cunoştinţe legate de sexualitate, însă nu de la prieteni ori de la şcoală, ci de la părinţi.
Iar părinţii au nevoie nu doar să le dea explicaţii corecte în acest domeniu ce ţine de intimitate, ci şi să le povestească copiilor despre familie şi despre nuntă ca fiind cele mai mari valori ale umanităţii, că e nevoie ca ei să-şi păstreze fecioria până la căsătorie, despre inadmisibilitatea vieţii sexuale până la nuntă. Pentru a purta astfel de convorbiri e nevoie de o foarte mare grijă, pentru a nu provoca un interes nejustificat asupra acestui subiect delicat.
În general, interesul crescut pentru această temă intimă, la această vârstă, este foarte primejdios, el putând conduce către o dezinhibiţie în această sferă, a atracţiei către păcate foarte grele. Părinţii, în convorbirile lor, desigur, ar trebui să vorbească nu doar despre caracterul didactic al interdicţiilor. Cu adolescenţii se poate vorbi despre orice, însă e nevoie să stăruim întru cele ce, cu precădere, îi interesează.
(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 110-111)
Adolescenții au nevoie de un anumit fel de participare la viața Bisericii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro