Cum pot simți din inimă Liturghia?

Cuvinte duhovnicești

Cum pot simți din inimă Liturghia?

    • Cum pot simți din inimă Liturghia?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Omul este un fel de biserică în biserică. De aceea, mergerea la biserică îți ajută foarte mult ca să întărești rugăciunea din inimă, dar nu o schimbă pe aceea.

În măsura în care se roagă, mintea este preot, inima este altar; jertfa care se aduce pe acest altar este alegerea și buna-voință, că de bunăvoie aleg să mă rog lui Dumnezeu, iar mirosul de bună mireasmă, tămâia, care se ridică de pe altarul inimii este rugăciunea. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, de pe altarul inimii.

Omul este un fel de biserică în biserică. De aceea, mergerea la biserică îți ajută foarte mult ca să întărești rugăciunea din inimă, dar nu o schimbă pe aceea. Tocmai rugăciunile și momentele Sfintei Liturghii, dacă tu ai lucrare lăuntrică, îți întăresc această lucrare.

Mai mult, îți învăpăiază inima de dragostea lui Dumnezeu, când auzi momentele Sfintei Liturghii, când iese cu Sfintele Daruri, căci credința vine prin auz.

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 258)