Atunci când nu ne poate sili să ne pierdem mântuirea, de multe ori strecoară pe ascuns, chiar în lucrarea virtuţii, momeala cu care să ne scufunde întreaga comoară.

Ce vreau să spun? Să vorbesc mai limpede ca, după ce ne vom învăţa cu vicleşugurile lui, să ne putem feri de vătămarea care ne vine din ele.

Când diavolul se încredinţează că nu primim lesne păcatul însuşi, ci vede că ne păzim de desfrânare, alegând cumpătarea, şi că întoarcem spatele lăcomiei, că urâm nedreptatea, că ocolim desfătările necuviincioase, că postim şi ne rugăm şi că ne îngrijim să facem milostenie, atunci plănuieşte alte şi alte şiretlicuri cu care să ne piardă întreaga comoară duhovnicească şi să ne împiedice să ne folosim de toate virtuţile noastre.

Pe cei ce cu mari nevoinţe îi biruie vicleşugurile, îi face să se mândrească cu faptele lor bune şi cu izbânzile lor şi să caute la slava cea lumească, ca să-i facă să piardă adevărata slavă [dumnezeiască].

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de ieromonahul Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 26)