Adevărata pocăință constă nu numai în a-ți mărturisi sincer păcatele tale părintelui duhovnic, ci și în a nu te mai întoarce la ele. Și nu numai să nu te întorci la păcate, dar să și plângi cu inima zdrobită pentru acelea pe care le-ai făcut înainte; și nu numai să plângi pentru ele, dar să le și îndreptezi prin nevoințele pocăinței, nevoințe care nu numai că ar fi pe măsura păcatelor făcute de noi, dar le-ar și întrece pe acestea.

Deșartă este pocăința celui care vrea ca printr-o înfrânare de scurtă vreme de la mâncare și printr-un post de o zi să acopere îmbuibarea și beția lui repetată! Nefolositoare este și pocăința aceluia care crede că printr-o omorâre de scurtă durată a pornirilor trupului își poate curăța păcatele grele, de moarte, săvârșite timp de mulți ani! Nedreaptă este și pocăința celui care nădăjduiește ca prin câteva suspine și câteva bătăi în piept să îndrepte multele lui nedreptăți! Îndoielnică este iertarea păcatelor celui care gândește că prin lacrimi puține, fără ostenelile și nevoințele specifice adevăratei pocăințe, își poate spăla multele lui fărădelegi și necurății, și astfel să se izbăvească de chinurile veșnice!

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și Omiliile, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 131)