Există o clipă, și încă una foarte demnă de luat în seamă, care se evidențiază cu multă putere în cursul vieții noastre, când cineva începe să trăiască intr-adevăr creștinește. Este în clipa din care încep să se vădească în el trăsăturile deosebite ale vieții creștine. Viața creștină înseamnă râvnă și tăria de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu printr-o lucrare neîncetată de împlinire a preasfintei Sale voințe, potrivit credinței în Domnul nostru Iisus Hristos, și cu ajutorul harului lui Dumnezeu, spre slava preasfântului Său nume. Miezul vieții creștine este comuniunea în Hristos Iisus Domnul nostru -  într-o unire cu Dumnezeu care la început rămâne tăinuită de obicei nu numai celorlalți ci și celui ce o trăiește. Mărturia acestei vieți din lăuntrul nostru, cu putință de a se vedea sau fi simțită, este râvna arzătoare de a-I plăcea lui Dumnezeu, desigur într-un mod  creștinesc, cu o desăvârșită lepădare de sine și cu ură față de tot ceea ce se împotrivește acestui lucru.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Cale spre mântuire, traducere de Bogdan Pârâială, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, pp. 22-23)