Da, spune, diavolul trebuia să dispară şi noi toţi ne-am fi mântuit, susţin cei ce s-au moleşit, dezvinovăţindu-se.

Ar trebui să fii mulţumit, omule, că poţi birui un duşman aşa de temut, neîndoios dacă vrei, dar tu cârteşti nemulţumit ca un ostaş somnoros şi trândav. Dacă vrei, cunoşti prilejurile. Veghează, că nu ştii din ce parte vine răul. Întăreşte-te, fiindcă lupta nu este numai împotriva diavolului, ci şi împotriva puterilor lui.

Cum vom lupta împotriva întunericului? Atunci când vom fi lumină. Cum vom înfrunta duhurile răutăţii? Făcându-ne buni, fiindcă răutatea este potrivnică binelui şi lumina alungă întunericul.

Dacă noi înşine suntem întuneric, vom cădea fără scăpare în mâinile vrăjmaşului. Cum să fim deasupra lui? Să ne facem, prin voia noastră, ceea ce el este din fire, adică duh, fără trup şi sânge. Numai aşa îl vom răpune. Sigur, era firesc ca demonii să fi fost izgoniţi din cei mulţi, dar să nu crezi, spune, că semenii noştri ne războiesc, ci demonii, care lucrează în ei şi pe ei trebuie să-i înfruntăm şi să-i biruim.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonah Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă de Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 60)