Dacă Îi acordăm prioritate lui Dumnezeu, ne facem nouă înșine cel mai mare bine
Dacă nu vom dobândi următoarele trei virtuți: dragostea față de Dumnezeu și oameni, înfrânarea și Rugăciunea lui Iisus, atunci mintea noastră nu poate fi îndreptată în întregime către Dumnezeu.
Ce trebuie să facem ca mintea să fie îndreptată tot timpul către Dumnezeu?
Dacă nu vom dobândi următoarele trei virtuți: dragostea față de Dumnezeu și oameni, înfrânarea și rugăciunea lui Iisus, atunci mintea noastră nu poate fi îndreptată în întregime către Dumnezeu; fiindcă dragostea potolește mânia, înfrânarea slăbește dorințele trupești, iar rugăciunea păzește mintea de gânduri și izgonește orice ură și trufie.
Fii, deci, întotdeauna preocupat de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu te va învăța și-ți va arăta prin Sfântul Duh cele de Sus – cele cerești, dar și cele de jos – cele pământești. Amin.
(Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamț, Crinii țarinei sau Flori preafrumoase adunate, pe scurt, din Dumnezeiasca Scriptură, Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, Orhei, 1995, p. 29)
Oare este bogăția un păcat? Oare este sărăcia o virtute?
Iubirea de aproapele, un pas spre moștenirea vieții veșnice
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro