Oare putem gândi că florile care ne mângâie privirea strălucesc de frumusețe doar ca să atragă cu culorile și mirosurile insectele pentru polenizare? Sigur că nu! Frumusețea strălucește în toată lumea, și Dumnezeu ne-o arată chiar și în cele mai gingașe, în cele mai slabe ființe. N-ați văzut ce frumusețe delicată, blândă, curată, emană petalele și corolele florilor de nu-mă-uita, de toporași, albăstrele, ghiocei și ale multor altora? N-ați simțit câtă curăție și frumusețe se află în aceste mici creații ale lui Dumnezeu? Nu v-ați gândit că aceste floricele ale lui Dumnezeu ne învață curăția și blândețea, de care ele sunt pline?

Nu v-ați gândit că cerul înstelat are o influență duhovnicească deosebită asupra inimilor noastre, prin frumusețea cu care a fost înzestrat? Când privim acest cer înstelat nemărginit, ne ducem cu gândul la veșnicie. Când privim la stâncile puternice, abrupte, la vârfurile care sunt ascunse de norii întunecați, când în zi de ploaie stăm pe țărmul mării și vedem cum furtuna ridică valuri uriașe, care acoperă stâncile de pe mal, oare nu tresare inima noastră de emoție, contemplând puterea și forța naturii? Cât de neînsemnați și de slabi ne simțim atunci! Dacă natura ascunde în sine atâta frumusețe, forță, putere și propovăduiește despre ea, atunci ce putem spune despre izvorul acestei puteri și frumuseți – ce putem să spunem despre Domnul Însuși?

El este izvorul acestei frumuseți și puteri, El toate le pătrunde, toate le umple. Măreția uimitoare a forțelor naturii nu este altceva decât manifestarea însuflețirii întregii naturi despre care v-am vorbit. În tot ce ne înconjoară este prezent Duhul Sfânt. El „pretutindenea este și toate le împlinește”, totul este pătruns de puterea Duhului lui Dumnezeu și de dragostea Lui.

(Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, București, 2010, p. 344)