Am găsit undeva următoarea povestire a unui ascet de demult: „Mult m-am trudit și am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce îmi rămâne, de obicei, împart totul la săraci. Însă odată mi-a venit următorul gând: „Ce se va întâmpla când voi îmbătrâni și mă voi îmbolnăvi? Cine mă va ajuta și mă va adăposti atunci? Cu ce voi trăi?”. M-am tot gândit așa și am început să pun bani de-o parte pentru „zile negre”, la început câte puțin din ostenelile mele, iar apoi tot mai mult, astfel încât am încetat cu totul să-i ajut pe ceilalți, precum făceam înainte.

Cu timpul mi s-a adunat un stoc destul de mare pentru „zile negre”. Și ce s-a întâmplat? Cum am gândit, așa s-a și întâmplat: „zilele mele negre” au venit. Mi s-a deschis o rană cumplită la picior și nu am mai putut lucra. A trebuit să stau la pat și să caut ajutor la doctori. Dar mi-am tratat boala atât de mult, încât toți banii i-am cheltuit, iar ajutor nu am primit. În cele din urmă doctorii mi-au spus: „Trebuie să-ți amputăm piciorul bolnav, căci altfel vei muri”. Nu aveam ce să fac și am hotărât să mă lipsesc de picior, numai să rămân viu.

Între timp, în timpul unei nopți m-am răzgândit. Mi-am amintit viața mea, de muncă dinainte, când nu aveam nici un necaz, ci doar mă bucuram că din ostenelile mele le dădeam ajutor celor nevoiași, iar de mine parcă și uitam, și am început să-I cer lui Dumnezeu ajutor, căindu-mă pentru faptul că mi-am strâns avere și am nădăjduit ca prin bani să mă izbăvesc de orice năpastă. Și, iată, mi se arată îngerul lui Dumnezeu și îmi spune: „Unde sunt, așadar, banii pe care ți i-ai adunat pentru „zile negre”? Eu am izbucnit în plâns. „Am greșit – i-am spus Doamne, iartă-mă, de acum nu voi mai face acest lucru!”. Atunci îngerul Domnului s-a atins de piciorul meu bolnav și dintr-o dată mi-a trecut toată durerea. De atunci am început să socotesc că este păcat să adun bani pentru „zile negre”. Pentru ce îmi trebuie bani când Domnul Însuși Se îngrijește de mine?”.

Vă neliniștește situația exterioară [se înțelege: insuficiența mijloacelor materiale] și cea prezentă și, mai ales, cea viitoare, nu atât pentru dumneavoastră, cât pentru familie. Dezvăluiți-I Domnului durerea pe care o aveți. Și rugați-vă să orânduiască după voia Lui cea sfântă.

Familia dumneavoastră, oare, nu este a lui Dumnezeu? Și nu are El grijă de ea așa cum are de toți? A vă ruga, dar, pentru aceasta nu este nici un păcat... Cine ne-a învățat să cerem în rugăciune: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi nu se întristează când cerem și celelalte lucruri ale vieții, lăsându-le, totuși, pe toate în voia Lui cea sfântă. Familia este crucea vieții capului ei! Răbdați, supunându-vă Domnului și, făcând tot ce ține de dumneavoastră, lăsați totul în voia lui Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Cartea Ortodoxă, pp. 174-175)