Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să ne ajute cu nimic? Fără Dumnezeu, doctorul nu poate să vindece rana, nici viteazul să dea ocrotire, nici dascălul să înveţe pe alţii, nici preotul să vestească adevărul. Dacă ne rugăm cu osârdie de mijlocitori, cum să nu ne rugăm Celui nemijlocit, Care ascultă fără receptor, şi vede fără ochelari, şi trimite darurile Sale fără poştaşi, şi află totul fără martori?

„Să ne rugăm numai la vedere sau şi în taină?”, întrebi tu. Şi aşa, şi aşa. Trebuie ştiut doar că în rugăciunea la vedere trebuie să ne păzim de făţărnicia înaintea oamenilor, iar în cea de taină de îndreptăţirea de sine înaintea lui Dumnezeu. Iată o pildă a rugăciunii de taină.

„Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu singur ştii de ce am trebuinţă. Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot iubi eu însumi. Tată, dă slugii Tale ceea ce eu nici să cer nu ştiu. Nu cutez să cer nici pătimire, nici înlesnire, ci doar stau înaintea Ta  cu inima deschisă faţă de Tine. Tu vezi nevoile pe care eu nu le ştiu; caută şi fă după mila Ta. Loveşte şi tămăduieşte, doboară-mă şi mă înalţă. Mă cutremur şi tac înaintea sfintei Tale voi şi înaintea judecăţilor Tale, pe care eu nu le pot pricepe. Mă aduc pe mine însumi Ţie ca jertfă. Nu este în mine dorinţă afară de dorinţa să împlinesc voia Ta. Învaţă-mă să mă rog. Tu Însuţi roagă-Te pentru mine! Amin” (o rugăciune de taină a mitropolitului Filaret al Moscovei, aflată între hârtiile acestuia după moartea lui).

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 218-219)