Biserica noastră prăznuieste astăzi sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Această sărbătoare este deosebit de iubită în popor pentru ca ea ne arată nu numai semnificația duhovnicească a crucii, ci și ceea ce s-a făcut în istorie cu lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. În vremea Mântuitorului, Crucea era un însemn de tortură și de batjocură.

Mântuitorul Iisus Hristos prin moartea Sa pe cruce și prin învierea Sa a transformat crucea dintr-un instrument de tortură într-un însemn de biruință. Sfânta Cruce este taina iubirii nesfârșite a Preasfintei Treimi pentru omenire. Crucea Mântuitorului Hristos a fost tăinuită după moartea Lui, fiindcă era considerată de mare preț.

Pentru a nu deveni un loc de cinstire, împăratul păgân Adrian a ordonat ca pe locul mormântului să fie construit un templu. În anul 326, împărăteasa Elena, cu încuviințarea împăratului Constantin cel Mare, a fost la Ierusalim și a aflat de la un bătrân unde se află crucea. Împăratul Constatin cel Mare a dat ordin ca templul sa fie dărâmat și să fie făcute cercetări pentru a se găsi Crucea.

(Fragment din predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostită în data de 14 septembrie 2016, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala Patriarhală din București).