Evanghelia de astăzi este o evanghelie a speranţei, a vindecării, a învierii, a luminării vieţii prin iubirea milostivă a lui Hristos. Toate minunile pe care le săvârşeşte Mântuitorul Iisus Hristos le săvârşeşte din iubire milostivă şi smerită. În evanghelia de astăzi se întâlneşte smerenia lui Iair cu smerenia femeii bolnave şi cu smerenia lui Iisus Însuşi pentru că după ce a înviat pe fiica lui Iair, El a spus părinţilor: „Să nu spuneţi nimănui nimic”.

Cu alte cuvinte, El ne arată smerenia Sa. El nu a făcut minunea aceasta ca să fie lăudat de oameni, ci a făcut-o din iubire milostivă pentru fiica moartă şi pentru părinţii îndureraţi. Aceasta este iubirea milostivă: cea care întăreşte, vindecă, mângâie, consolează, dă speranţă, sănătate şi viaţă celor aflaţi în mijlocul suferinţei şi a morţii.

Femeii bolnave care avea o credinţă puternică şi multă smerenie i-a spus: „Îndrăzneşte fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”. Iar lui Iair i-a spus: „Crede numai şi se va izbăvi”. Vedem aici două persoane diferite confruntate cu suferinţa, cu boala: Iair, mai marele sinagogii, şi femeia bolnavă de hemoragie timp de 12 ani. Ambele persoane (Iair şi femeia bolnavă) au în comun smerenia şi credinţa că Iisus poate să facă minuni, să ajute, să dăruiască sănătate.

Acest conducător de sinagogă, Iair, este un om smerit. El cade în genunchi în faţa lui Iisus şi, cu multă smerenie în suflet, dar şi cu multă durere de tată care avea o singură fiică şi aceasta se lupta cu moartea, are certitudinea că numai Iisus îl poate ajuta. La smerenia lui Iair, mai marele sinagogii, a răspuns milostivirea lui Iisus, doctorul sufletelor şi al trupurilor. Vedem că smerenia acestui om şi credinţa lui, ambele consolidate prin încercarea suferinţa fiicei sale, sunt preţuite de Mântuitorul Iisus Hristos care răspunde rugăminţii acestui tată.

Vedem multă smerenie şi multă credinţă la femeia bolnavă de hemoragie, suferind de 12 ani. Ea nu a avut curajul să spună de faţă cu oamenii care este boala ei. Nici nu a avut îndrăzneala să stea în faţa lui Iisus, ci pe furiş s-a atins de haina Lui şi o putere mare a ieşit din Iisus şi a vindecat-o acolo, în acea clipă când s-a atins de El. Sfiala, smerenia şi credinţa acestei femei au fost tainic cunoscute de Iisus. Când El a întrebat: „Cine s-a atins de Mine”, El, de fapt, a vrut să scoată în evidenţă smerenia profundă şi credinţa puternică a femeii care suferise de atâta vreme şi acum s-a vindecat.

El voia să o arate tuturor şi de aceea i-a spus: „Îndrăzneşte fiică”. Când Iisus foloseşte cuvântul fiu sau fiică adresat unei persoane obişnuite înseamnă că a văzut în sufletul persoanei respective credinţă puternică. De aceea, numeşte pe cei care sunt credincioşi, fii şi fiice ale credinţei sau fii ai lui Avraam, părintele credinţei.

Această femeie devine şi pentru noi un învăţător care ne arată că darul vieţii şi al sănătăţii vin de la Dumnezeu şi noi trebuie să ne îngrijim, să le cultivăm, să ne luptăm ca atunci când le-am pierdut să le recuperăm. Pe de altă parte, ea ne mai învaţă şi faptul că smerenia multă este poartă deschisă pentru harul lui Dumnezeu. Dumnezeu dăruieşte harul său celor smeriţi şi face minuni. Iair este, de asemenea, un învăţător pentru noi. Deşi este un conducător de sinagogă, un om cu vază în societate, el se smereşte, îngenunchează în faţa lui Iisus şi îl roagă să îl ajute, să îi vindece pe fiica sa bolnavă.

Dar Iisus face şi mai mult, o înviază din morţi pentru că ea murise între timp. Vedem dragostea de tată smerit şi îndurerat a acestui Iair. El este prototipul părinţilor care suferă împreună cu copiii lor care suferă, care într-un fel preiau durerea copiilor şi o exprimă în faţa lui Dumnezeu, doctorul sufletelor şi al trupurilor.

(Fragment din predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostită în data de 6 noiembrie - Duminica a 24-a după Rusalii)

Sursa: basilica.ro