Însuși Domnul Iisus Hristos, Care a venit nu să ne înșele, ci să ne descopere adevărul despre lumea și viața duhovnicească, ne-a arătat că există diavol, draci pe care El îi izgonea (Matei 8, 32). Iar în rugăciunea Tatăl nostru, El ne învață să ne rugăm nemijlocit așa: „izbăvește-ne de cel viclean”, adică de satana.

Iată împotriva cui trebuie să fie îndreptată lupta noastră: împotriva oștirilor nevăzute ale diavolului. Cel care începe să ducă război cu aproapele său face o mare greșeală, pentru că mută frontul și schimbă obiectul luptei, aducând astfel mare pagubă pentru sufletul său. Chiar și în cele mai strălucite biruințe ale sale asupra aproapelui, un astfel de războinic nechibzuit cunoaște neîncetat înfrângerea, pentru că a îngăduit patimilor sale să îl stăpânească.

„L-am ocărât! O să mă țină minte!”, se laudă unul care l-a vătămat cu cruzime pe aproapele său. Dar nici nu bănuiește că, așa cum albina, atunci când își înfige acul în cineva, își pricinuiește sieși cel mai mare rău, pentru că ea însăși moare, tot astfel, și acela care a ocărât pe cineva, a suferit mai mult duhovnicește decât cel defăimat, pentru că s-a făcut mort pentru iubire și, de aici, pentru mântuire.

„M-am răzbunat!”, rostește un altul, cu mândrie. Sărmanul, nu pricepe cât s-a păgubit, desăvârșindu-se în ură.

„I-am întins o cursă”, își freacă mâinile cu o mulțumire rea un al treilea, căci nu vede că singur a căzut într-o capcană mai înfricoșătoare, cea pe care cel viclean i-a așezat-o înainte, spre a-l prinde în mrejele urii. O astfel de luptă nu naște biruitori, ci întotdeauna învinși. Ea nu aduce cinste, ci necinste înaintea lui Dumnezeu și înaintea îngerilor Săi. Din partea Evangheliei lui Hristos nu-ți aduci cinste și nu te încununezi cu biruință dacă ești crud și răzbunător, ci dacă ești blând, iubitor, răbdător, împăciuitor.

Ai fost ocărât și ai răbdat: aceasta este biruința nevăzută! Dacă unii te-au batjocorit, iar tu te-ai rugat pentru ei, iată măreția duhovnicească! Dacă te-au blestemat, iar tu i-ai binecuvântat, iată rușinea vrăjmașilor sufletului tău! O astfel de purtare este în duhul Evangheliei, care grăiește: „Iubiți pre vrăjmașii voștri, binecuvântați pre cei ce vă blestemă, bine faceți celora ce urăsc pre voi și vă rugați pentru cei ce vatămă pre voi și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru celui din ceruri, că pre soarele său îl răsare peste cei vicleni și peste cei buni, și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5, 44-45).

Și astfel, lupta duhovnicească nu este împotriva trupului și împotriva sângelui, ci împotriva duhurilor vicleniei de sub ceruri. Numai ura împotriva lor este virtuoasă și legiuită, îndreptățită și mântuitoare. 

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, pp. 11-12)