Omul, creatura de culme a lui Dumnezeu, a fost înzestrat, printre alte daruri, și cu darul cugetării. Omul este singura zidire de pe fața pământului care a primit acest dar de mare preț, pentru a-l folosi doar în cele ce zidește, adică numai în lucruri bune. Cugetarea bună, temeinică și dinamică, nu poate izbuti în lucrarea extrem de anevoioasă de zi cu zi dacă nu are ca temei și rădăcină smerita cugetare! Adică nu este de ajuns să fie o cugetare, dar ea trebuie să aibă un nimb de sfințenie.

În stare de insuflare dumnezeiască a fost Avva Dorotei atunci când a definit, în chip adevărat, smerita cugetare, zicând că: „Smerenia nu se mânie, nici nu mânie pe cineva!”. Această ecuație duhovnicească, lăsată nouă nu numai pentru știința noastră teoretică, ci, mai mult, pentru întruparea noastră de zi cu zi, este temelia unei existențe neamenințate de dezagregare.

(PS Calinic Argeșeanul, Veșnicia de zi cu zi, Editura Curtea Veche, București, 2006, p. 73)