Mintea curăţită se bolteşte ca un cer peste suflet. Pe cerul acesta luminează Soarele dumnezeiesc, sau el e mediul străveziu al acestui Soare. Mintea sufletului nu mai e închisă, căci nu mai e umplută de lucruri mărginite, ci e deschisă lui Dumnezeu cel infinit şi atotluminos.

Dar e deschisă când e curată. Prin aceasta, mintea vede şi mai bine care este adâncimea şi înălţimea şi lărgimea nesfârşită a lui Dumnezeu. Pe acestea le face apoi cunoscute, prin cuvânt, tuturor celor ce au şi ei duh şi sunt dispuşi să le primească.

Cel ce reuşeşte să facă din trup un slujitor al minții aduce la unitate, prin mintea lucrătoare în trup, toată lumea.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, volumul 2, Editura Doxologia, 2013, pp. 50-51)