Creștinii au datoria, după porunca Domnului, să devină sfinți și desăvârșiți. Desăvârșirea și sfințenia sunt înfiripate mai întâi adânc în sufletul creștinului și după aceea se întipăresc în gândurile, în dorințele, în cuvintele, în lucrările lui. Astfel, harul lui Dumnezeu, care există în suflet, se revarsă și în purtarea lui cea din afară.

Creștinul este dator să fie nobil în toate. Cuvintele și faptele lui să fie inspirate de harul Duhului Sfânt, Care locuiește în sufletul lui, încât să mărturisească formarea lui creștinească și să Se preamărească numele lui Dumnezeu. Cel care este măsurat în cuvinte este măsurat și în fapte. Cel care cercetează cuvintele pe care trebuie să le spună își cercetează și faptele pe care trebuie să le săvârșească, și niciodată nu depășește limitele purtării bune și virtuoase.

Cuvintele pline de har ale creștinului sunt caracterizate de noblețe și delicatețe. Acestea sunt cele care nasc iubirea, aduc pacea și bucuria.

Dimpotrivă, vorbirea multă naște ura, dușmăniile, mâhnirile, certurile, tulburările și războaiele. Deci, întotdeauna să fiți nobili. Niciodată buzele voastre să nu scoată cuvânt rău, care nu este dres cu sarea harului lui Dumnezeu, ci să grăiască întotdeauna cuvinte pline de har, bune, care mărturisesc noblețea cea după Hristos și cultivarea noastră sufletească. (Sfântul Nectarie al Pentapolei)

(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 285-286)