Rugăciunea nu e o practică de ritual, adică rugăciunile nu le facem pentru că sunt prescrise, ci pentru a fi în legătură cu Dumnezeu. Nu-i o pierdere de vreme, ci o câștigare a vremii. Rugăciunea este o vreme de câștig sufletesc și asta trebuie să o avem în vedere pentru că altfel, poți să citești Psaltirea, să zicem, în care sunt mii de idei și mii de stări sufletești pe care le-au avut cei care au scris psalmii, dar dacă nu ți le împropriezi, nu faci altceva decât exerciții de citire și să-ți formezi gândul că ai realizat ceva, când în realitate nu ai realizat nimic... În Pateric se spune, de pildă, că un călugăr care se roagă numai când se roagă, acela nicidecum nu se roagă. Deci, cineva care se roagă numai după program, acela de fapt nu se roagă, ci numai spune rugăciuni. Și una e să te rogi cu adevărat și alta este să spui rugăciuni. Când spui rugăciuni, în realitate textele rămân cumva pe lângă tine, dar când te rogi cu textele de rugăciune atunci simți prezența lui Dumnezeu și simți și raportarea ta la Dumnezeu, adică îi spui ceva lui Dumnezeu despre tine, despre oameni.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Pași pe calea duhovnicească – convorbiri realizate de Părintele Sabin Vodă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2010, pp. 49-50)