De ce să iubesc alte persoane când știu că acelora pe care chiar le iubesc cu adevărat nu le pasă? Să sufăr din nou? Pentru ce? E o suferință continuă.

Da... Repet: dacă iubirea noastră este o pretenție, atunci va fi o suferință continuă. Încearcă să iubești fără să mai pretinzi nimic. Pur și simplu. A iubi înseamnă să faci o sută de mătănii pentru cineva, pe săptămână. Așa să-l iu­bești pe Ionel. Pentru Gigel să zici „Doamne, Iisuse Hristoase...” de trei sute de ori. Pentru Bogdan să citești un Paraclis, da? Pe Vasile să-l dai pe pomelnic la Sfânta Liturghie. Și-așa poți să iubești douăzeci de băieți. Nu se poate, din douăzeci, să nu citească unul un Paraclis pentru tine. Nu se poate, nu? Dar ia-o pe calea asta, maică. N-o mai lua pe calea pretențiilor, că nu, nu stă nimeni; fug ăștia; îi cunosc eu...

Schimbă modul de a privi lucru­rile, copila mea. Învață să nu mai pretinzi nimic și nu vei mai suferi. Învață să te bucuri, să cânți, să dansezi, să mulțumești, să fugi de păcat...

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 170-171)