Femeia să asculte de bărbat doar atunci când Hristos este capul bărbatului
„Femeia să se teamă de bărbat”, când Hristos este capul bărbatului, dar când capul lui e păcatul şi dumnezeul lui e stomacul, n-are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi! De morţi să n-aveţi frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi sfinţii.
O căsătorie creştină nu e cu putinţă decât între creştini convinşi. Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Cât timp cineva e în afara credinţei drept măritoare, tot ce face e păcat şi păcatul îi este lege. Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţa curată. Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Căci câtă vreme sunt numai trup, sunt printre morți şi când află despre Dumnezeu şi suflet, învie din morţi şi încep pocăinţa. Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie neîntreruptă.
„Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului, dar când capul lui e păcatul şi dumnezeul lui e stomacul, n-are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi! De morţi să n-aveţi frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi sfinţii.
(Părintele Arsenie Boca, Ridicarea Căsătoriei la înălţimea de Taină, Editura Agaton, Făgăraş 2002, p. 23)