Mare lucru este încrederea în Dumnezeu
În nici o epocă nu a existat nesiguranța pe care o au oamenii contemporani. Și fiindcă asigurările omenești nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii ca să simtă siguranța duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat.
Astăzi lumea s-a umplut de tot felul de asigurări, dar, fiind îndepărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranță. În nici o epocă nu a existat nesiguranța pe care o au oamenii contemporani. Și fiindcă asigurările omenești nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii ca să simtă siguranța duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat. Dar dacă văd că și în corabia Bisericii intră puțină apă, că și acolo au fost prinși de duhul lumesc și există Duhul Sfânt, atunci oamenii se deznădăjduiesc, pentru că nu mai au de ce să se prindă.
Lumea suferă, se pierde și, din păcate, toți oamenii sunt nevoiți să trăiască în acest iad al lumii. Cei mai mulți simt o mare părăsire, o nepăsare - mai ales acum - din toate părțile. Nu au de ce să se țină. Se împlinește zicala: „Cel ce se îneacă se agață și de un pai”. Aceasta arată că cel care se îneacă vrea să se prindă de ceva, ca să se salveze. Vede corabia scufundându-se și merge sărmanul să se prindă de catarg. Dar deși vede corabia în primejdie să se scufunde, nu se gândește că și catargul se va scufunda. Se prinde de catarg și se îneacă mai repede. Vreau să spun că oamenii caută se sprijine de ceva, să se prindă de ceva. Și dacă n-au credință, ca să se sprijne de dânsa, dacă nu se încred în Dumnezeu, se vor chinui. Mare lucru este încrederea în Dumnezeu.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 25-26)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro