Dacă, în pofida strădaniei tale, fratele tău rămâne neîndreptat, atunci „spune-l Bisericii (Matei 18, 17). Și ce înseamnă aceasta? Să trâmbițezi despre greșeala fratelui tău în toată Biserica și în acest fel să afle toată lumea? Domnul n-a spus „spune-l poporului”, ci „Bisericii”, deci conducătorilor (Sfântul Ioan Gură de Aur). Adică spune-l preotului, ca să facă ceva prin puterea pe care o are, prin harisma preoției.

Sigur că Domnul n-a spus aceasta întâmplător (v. Matei 18, 15-17). Avea în vedere legea mozaică. Aceasta stabilea modul în care urmează să fii judecat și impunea că trebuie să existe doi sau trei martori. Dacă însă prin martori nu se ajungea la niciun rezultat, trebuia să spui preotului, și ceea ce-ți spunea el trebuia să primești (v. Deuteronom 17, 6-13). Și acum Hristos „înnoia această lege”.

De altfel, nu era cu putință ca Domnul să spună pe de o parte: „La discuția aceasta să fiți doar tu și el” (Matei 18, 15), și pe de altă parte să dea poruncă să afle toată lumea. Este cu putință ca Domnul, Care este numai iubire și milostivire, să ceară defăimarea fratelui bolnav și să smintească sufletele pentru care El Însuși Și-a vărsat sângele?

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuți și cu ceilalți, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2011, pp. 100-102)