Pe mine nu mă interesează, dragul meu, că ai citit multe acatiste, paraclise, în genunchi. Să aveți prezența inimii la Dumnezeu, nu doar să ziceți; că la urma urmei o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă. Nu pe principiul „Am zis multe!”. Știi ce faci după ce zici multe? Te gândești că „Doamne, am zis de nu-știu-câte-ori... Am depășit pe mulți!”. Orice am face, suntem datori la Dumnezeu! Mergeți pe credința că Domnul ne iubește enorm. Dacă știi că te iubește, ai numai datoria să fii prezent, căci rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia este un scop atins.

Să nu faceți marea greșeală să spuneți: „Ei, ce, numai eu o să fiu în iad?”. Până acolo poate să meargă satana, să vă dea acest gând. Cu cât sunt mai mulți în iad, cu atât este mai mult de suferit. Și apoi mai este și altceva: nici nu se văd unul cu altul... (Părintele Arsenie Papacioc)

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 119-120)