Ce ne puteți spune despre pocăința făcută cu bucurie și de pocăința făcută cu o oarecare întristare a inimii, cu frică de Dumnezeu și de moarte?

Dragii mei! Nu este un motiv de întristare când avem pe Dumnezeu ca salvator, când ne poate ierta de toate păcatele noastre! Nu există! Dar dacă este vorba de o căință, că eu am greșit și am supărat bunătatea lui Dumnezeu, este plăcută căința ta.

Pentru că orice om care a greșit se căiește. Dar nu se căiește: „Ha, ha, ha!”, ci se căiește cu lacrimi! Cine îndrăznește să spună că nu a greșit? Care dintre voi poate să arunce cu piatra că nu a greșit? Toți au greșit! Dar greșeala, ca să fie îndreptată, are nevoie de căință! Te căiești și te bucuri! Te bucuri pe undeva în tine că ți-a trimis Dumnezeu pocăința în dar. Știți cum e? Noi nu avem siguranța că ne-o primește! Avem numai nădejdea că ne-o primește! Eu nu sunt sigur de mântuire, dar nădăjduiesc!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 67-68)