De voieşti dar să se îndrepteze rugăciunea ta ca tămâia şi să meargă în urechile Împăratului Hristos, pune cele două aripi, de care am spus: postul şi mila, pentru ca să zbori mai lesnicios cu ele.

Că postul subţiază mintea şi uşurează greutatea trupului, şi întăreşte rugăciunea; iar rugăciunea uşurează postul şi zdrobirea inimii; căci cu cât te rogi, cu atât vine şi umilinţa lacrimilor.

Nevoieşte-te cât poţi, ca niciodată rugăciunea s-o sfârşeşti fără lacrimi şi durere a inimii. Atunci îţi vine o prea dulce mângâiere duhovnicească. Cu cât sporim rugăciunea şi lacrimile, cu atât uiţi hrana trupului, după cum zice David: „Am uitat a mânca pâinea mea, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda”.

Iar când te rogi, caută linişte, dacă voieşti să vină umilinţa, adică să fii singur, la loc şi la vreme unde să nu auzi tulburare, nici vorbirile oamenilor, ca toată mintea să o ai la Dumnezeu. Aceasta se face noaptea, când este tăcere şi linişte în toate. Şi când faci rugăciune de ajuns, şi păzeşti toate câte am arătat mai sus, apropie-te cu frică şi credinţă de Sfânta Împărtăşire.

(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 362-363)