Rugăciunea este leac tămăduitor
Rugăciunea, fiind pricinuitoarea primirii depline a harului, este prin aceasta, pricinuitoarea tămăduirii omului și a întoarcerii sale întru sănătate.
Rugăciunea, fiind pricinuitoarea primirii depline a harului, este prin aceasta pricinuitoarea tămăduirii omului și a întoarcerii sale întru sănătate.
Prin ea, omul I se adresează lui Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, pentru a primi de la El vindecarea de toată răutatea. Numai Dumnezeu singur este ajutorul și sprijinitorul său. „Știm – spune Sfântul Varsanufie –, că cei bolnavi au nevoie totdeauna de doctor și de leacurile de la el (...) De aceea și prorocul strigă, zicând: «Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam». Iar dacă El este scăparea noastră, să ne aducem aminte că zice: «Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului tău, și te voi izbăvi»”.
Ca răspuns la rugăciunea sa, omul primește de la Hristos leacurile potrivit stării sale și izbăvirea de boală. De aceea, nu este de mirare că Sfinții Părinți socotesc rugăciunea ca lin leac deosebit de puternic și folositor. „Rugaciunea este doctorie”, scrie Sfântul loan Gură de Aur și încă: „Rugăciunea este leacul mântuirii”; „este izbăvirea noastră, doctoria sufletului și leac pentru relele lui”; „puterea rugăciunii (...) vindecă bolile”.
(Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, tradusă de Mihaela Bojin, Editura Sophia, București, 2001, p. 305)
Să păstrăm evlavia în biserică pentru a nu-i întrista pe sfinții îngeri
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro