Este bine să încercăm practicarea Rugăciunii lui Iisus, armonizând-o cu suflul respirator? Practicarea sistemului yoga contravine principiilor tradiției creș­tine? Filosofia acestor sisteme se află în opoziție cu Ortodoxia?

Practicarea Rugăciunii lui Iisus nu este legată de nicio tehnică: de poziție, de respirație sau de altceva. Este adevărat că în cursul istoriei i-au fost asociate diferite maniere de respirație. Mă găseam acum vreo 20 de ani la un congres pe teme ecumenice și acolo participa și actualul Mitropolit al Transilvaniei, Anto­nie Plămădeală. I se pusese această întrebare și el a răspuns într-o manieră care mi s-a părut perfectă. El a zis: „Metoda nu vă va conduce la rugăciune, dar rugă­ciunea vă va conduce la metodă”. Este un joc de cu­vinte pe undeva, dar este foarte adânc. Condițiile esențiale pentru Rugăciunea lui Iisus aparțin unei alte ordini. Trebuie să ai credința în Iisus Hristos, așa cum o propovăduiește Biserica. Să fii animat în profunzi­me de necesitatea de a fi mântuit. Cel care nu crede că Iisus Hristos este Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră și nu simte în inima și în mintea sa ne­voia de mântuire adusă de El, se găsește într-un oare­care pericol dacă încearcă să practice Rugăciunea lui Iisus. Pentru că el va practica Rugăciunea lui Iisus dintr-o perspectivă care nu este ortodoxă. Această rugăciune cuprinde numele lui Dumnezeu făcut om. Și în Vechiul Testament vedem deja că numele și Persoana sunt profund unite. Pentru aceasta Decalogul ne spune: „Să nu iei numele lui Dumnezeu în deșert”.

Dumnezeu este prezent, într-o oarecare măsură, în Însuși numele Său. Și noi trebuie să-I invocăm nume­le cu temere și cu dragoste, așa cum ne apropiem de Sfânta Împărtășanie.

În același timp, Rugăciunea lui Iisus este o mărtu­risire a credinței despre Sfânta Treime. Când zicem: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu”, noi rostim deja numele Tatălui și al Fiului, și când zicem Hristos, ne referim la ungerea pe care a primit-o Fiul lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Deci, în câteva cuvinte, Îl măr­turisim pe Dumnezeu Cel în Treime.

Și unul din Treime S-a făcut om, pentru a-l mântui pe om. Această persoană a primit numele Iisus, care înseamnă „Dumnezeu Mântuitor”; Dumnezeu Mântuitor pentru că noi, ca păcătoși, avem nevoie de mântuire. Acest fapt îl explicăm atunci când rostim „milu­iește-mă pe mine, păcătosul”. A fi păcătos nu este, înainte de toate, o categorie morală, ci ontologică, adi­că adâncit în negura separării ontologice între Dumnezeu și om. Și pentru că suntem separați de Dumnezeu, nu-L cunoaștem și, deci, nu-L iubim. Numai în această perspectivă putem să rostim numele lui Iisus din această rugăciune.

Celelalte modalități privitoare la respirație sau la poziția corpului în timpul practicării Rugăciunii lui Iisus sunt accesorii, vizavi de aceste puncte esențiale pe care le-am amintit mai înainte. Există un oarecare risc să te axezi mai mult pe ceea ce este secundar și de aceea, din acest punct de vedere exterior, Rugă­ciunea lui Iisus poate să se asemene pe undeva cu practicile yoga, adică repetarea neîncetată a unei for­mule scurte, ceea ce se numește o mantra. Dar din­colo de această asemănare de suprafață există o diferență fundamentală. Baza Rugăciunii lui Iisus este revelația lui Dumne­zeu prin Hristos, credința în Dumnezeul personal, în timp ce yoga este metodă spirituală aparținând unui univers spiritual cu totul altul față de cel pe care îl tră­im noi, adică hinduismul, și nu trebuie să amestecăm, în niciun caz, perspectivele lor. De aceea îmi permit să vă rog să nu vă angajați în practica yoga, chiar dacă în primele etape acest lucru apare nevinovat și uneori util. Pentru că, esențial, fundamental, acest lucru apar­ține hinduismului și fără să ne dăm seama luăm o perspectivă ireconciliabilă cu credința noastră.

Dacă uneori am pierdut convingerea despre plină­tatea credinței creștine și puterea sa de a ne mântui, da­că ni se pare că ne lipsește ceva nu trebuie să căutăm în altă parte, ci trebuie să adâncim și să descoperim din ce în ce mai mult propria noastră bogăție, credința noastră ortodoxă, care este singura adevărată. (Părintele Symeon de la Essex)

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 157-159)