Apoi, rugăciunea de toată vremea, adică rugăciunea cu care se mântuiesc călugării, acea rugăciune care astăzi a început să fie luată mai mult în seamă și de care știu mulți, dar pe care o împlinesc mai puțini așa cum trebuie: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.

Este un mijloc de apropiere de Dumnezeu, un mijloc de cercetare de sine, un gând etalon pentru cunoașterea celorlalte gânduri, un mijloc de îmbunătățire sufletească prin disciplina de gând și, în sfârșit, un mijloc prin care se dă dar de la Dumnezeu.

(Arhimandrit Teofil Pârâian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 13)