Rugăciunea nu trebuie să se limiteze doar la persoana noastră și la nenumăratele ei trebuințe. De vreme ce suntem legați de ceilalți prin nenumărate legături, nu-i putem trece cu vederea în cele mai importante clipe ale noastre, în vremea le­găturii noastre cu Dumnezeu. De aceea, trebuie ca rugăciunea noastră să-i cuprindă și pe toți cei de o fire cu noi.

Rugăciunea pentru ceilalți reprezintă probabil expresia iubirii celei mai autentice față de ei, pentru că se face fără ca ei să știe aceasta și să o afle. Ei nu vad ce patimește pentru ei su­fletul care, în mod dezinteresat, se roagă pentru binele lor, fără să aștepte nici o laudă, vreo recunoaștere sau rasplată. Piscul rugăciunii pentru alții îl constituie cererea răbdătoare pentru curățirea lor duhovnicească și sfințirea lor. Pentru că acesta este lucrul cel mai important, fără de care omul nu se poate uni cu Dumnezeu. Celelalte urmează de la sine.

Rugăciunea săvârșită în acest duh pentru ceilalți consti­tuie imitarea modului îngeresc de rugăciune, pentru că și îngerii se roagă pentru noi. Rugăciunea pentru alții îl transformă pe rugător într-un înger pamântesc în legatura sa cu frații săi. De aceea, e cu dreptate să te rogi nu numai pentru curăția ta, ci și pentru a oricărui semen, ca să imiți chipul îngeresc, zice Sfântul.

(Arhimandrit Evsevios Vitti, Sfântul Nil Ascetul, despre rugăciune, Editura Sfântul Nectarie, p. 139)